Senatorul PNL Cristian Bodea spune că vacanţa pentru eurocampanie reprezintă o lovitură de stat, deoarece PSD încearcă să "oprească o instituţie fundamentală a statului", iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar trebui să îşi dea demisia, pentru că "permite dictatura pontistă".
Senatorul PNL Cristian Bodea a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului, deoarece transformă această instituţie într-un instrument prin care premierul Victor Ponta urmăreşte să impună o dictatură.
"De fapt, nu pentru a se implica în campanie vor (PSD - n.r.) închiderea Senatului trei săptămâni, ci au nevoie de linişte din partea opoziţiei. PSD doreşte, de fapt, ca Ponta să nu fie bruiat în campanie. Motivul lor nu este campania, ci închiderea Parlamentului pentru ca opoziţia să nu se poată manifesta. Nu este o vacanţă parlamentară, ci o lovitură de stat, pentru că PSD doreşte să oprească o instituţie fundamentală a statului. (...) Dacă noul preşedinte al Senatului, domnul Tăriceanu, acceptă acest teatru ieftin, ar fi bine să-şi dea demisia, pentru că permite ca Senatul să devină o unealtă a dictaturii pontiste", a spus Bodea.
Acesta a adăugat că scopul închiderii Parlamentului pentru trei săptămâni este ca în acest interval PSD "să nu fie deranjat" şi să obţină un scor cât mai mare la europarlamentare, pentru a-l încuraja pe Victor Ponta să-şi asume candidatura la Preşedinţie, în toamnă, şi a spus că acesta a fost un plan gândit de socrul premierului, Ilie Sârbu, deşi este "un viol la adresa democraţiei".
Pe de altă parte, senatorul Cristian Bodea a afirmat că săptămâna viitoare va bate "la poarta Senatului, la uşa lui Tăriceanu", pentru că nu vrea să intre în vacanţă parlamentară.
În aceeaşi conferinţă de presă, senatorul PNL Bihor Valeriu Boeriu a declarat că pentru el Călin Popescu Tăriceanu este "o mare dezamăgire", deoarece "zilnic dă dovezi de iubire către PSD".
"După ce au premier, preşedinte la Camera Deputaţilor şi, mai nou, preşedinte la Senat, pe Călin Popescu Tăriceanu, PSD-iştii îşi doresc şi aibă şi preşedintele României, ceea ce nu este o problemă în sine. Dar pentru mine Tăriceanu este o mare dezamăgire, pentru că în fiecare zi dă dovezi de iubire către PSD, vrea să arate că este cel mai mare PSD-ist, mai PSD-ist decât vechii PSD-işti", a spus Valeriu Boeriu.
Senatorii vor lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea şedinţă abia după alegerile europarlamentare, respectiv în 26 mai, conform deciziei Biroului permanent.
Anunţul a fost făcut de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această decizie.