POLITIC: Purtătorul de cuvânt al NATO, pentru MEDIAFAX: Securitatea României va fi întărită. Vor fi intensificate zborurile de supraveghere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Purtătorul de cuvânt al NATO, pentru MEDIAFAX: Securitatea României va fi întărită. Vor fi intensificate zborurile de supraveghere

Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că măsurile adoptate miercuri de Consiliul Nord-Atlantic vor întări securitatea României în domeniul aerian, maritim şi terestru.

"Pachetul de măsuri operaţionale adoptate astăzi de Consiliul Nord Atlantic acoperă România, precum şi toate celelalte ţări ale Alianţei. Aceste măsuri vor întări securitatea României în toate cele trei domenii: aerian, maritim şi terestru" , a declarat Oana Lungescu.

Purtătorul de cuvânt al Alianţei a explicat că nu poate intra "în detalii operaţionale", dar "este vorba de personal NATO, de o prezenţă mai intensă a avioanelor şi vaselor aliate, precum şi de actualizarea rapidă a planurilor de apărare".

"În acelaşi timp, vor fi intensificate zborurile de supraveghere AWACS deasupra României şi Poloniei", a subliniat Oana Lungescu.

"NATO rămâne vigilentă şi va lua toate măsurile necesare în următoarele săptămâni şi luni pentru a asigura apărarea României şi a tuturor ţărilor aliate", a mai spus Oana Lungescu.

Totodată, Comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa, generalul Breedlove, a declarat, miercuri, într-un briefing de presă, că la baza Kogălniceanu contingentul de soldaţi americani a fost întărit şi că distrugătorul american USS Donald Cook este în curs de a efectua exerciţii militare în Marea Neagră, în largul coastelor româneşti.

NATO a anunţat miercuri o consolidare a măsurilor de apărare aeriană, maritimă şi terestră în statele membre din Europa de Est, în statele baltice şi Polonia, ca reacţie faţă de evoluţia crizei din Ucraina, relatează AFP.

"Vom avea mai multe avioane în spaţiul aerian, mai multe nave pe mare, iar pregătirea forţelor terestre va fi consolidată", a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, la finalul unei reuniuni a ambasadorilor celor de 28 de state membre, la Bruxelles.

Consolidarea măsurilor de "apărare colectivă" a fost solicitată de către cele 28 de state membre, după alipirea Crimeei la Rusia şi agravarea crizei în estul Ucrainei.

"Rolul central al NATO este să protejeze şi să-i apere pe aliaţii noştri. Noi am luat deja o serie de măsuri, şi anume consolidarea misiunilor de poliţie aeriană în ţările baltice şi zboruri de supraveghere cu (avioane dotate cu sistemul) AWACS în spaţiul aerian al Poloniei şi României", a declarat Rasmussen.

"Astăzi (miercuri), am convenit asupra unor noi măsuri militare cu scopul de a ne consolida apărarea colectivă şi a demonstra soliditatea solidarităţii aliaţilor", a adăugat el.

Rasmussen nu a citat ţările vizate de aceste măsuri, dar a anunţat, cu titlul de exemplu, o multiplicare a misiunilor aeriene în spaţiul aerian al ţărilor baltice şi mobilizarea de nave în Marea Baltică şi estul Mării Mediterane. "Planurile noastre de apărare vor fi revizuite şi consolidate", a precizat el.

Aceste măsuri, care "sunt întru totul conforme angajamentelor noastre internaţionale", vor intra în vigoare imediat, a subliniat secretarul general al NATO. "Altele vor urma, dacă va fi necesar, în săptămânile şi lunile viitoare", a adăugat el.

Rasmussen a repetat că, pentru statele membre NATO, "singura cale posibilă" faţă de criză este "o soluţie politică". NATO "susţine" atât reuniunea care urmează să aibă loc joi, la Geneva, între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE), cât şi "toate eforturile comunităţii internaţionale de găsire a unei soluţii politice", a spus el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro