POLITIC: Purtătorul de cuvânt al MAE, eliberat din funcţie după gafa privind broşura cu steagul Germaniei peste harta Franţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Purtătorul de cuvânt al MAE, eliberat din funcţie după gafa privind broşura cu steagul Germaniei peste harta Franţei

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a decis eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, "care a gestionat, în relaţia cu Agerpres problematica" broşurii în care steagul Germaniei a fost imprimat peste harta Franţei, se spune într-un comunicat al MAE, remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

"În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul Afacerilor Externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză.Purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei" spre a fi oferită ministrului german de Externe.

MAE reaminteşte "că broşura, în variantă tipărită, a fost predată de Agerpres la MAE în dimineaţa zilei de 9 martie a.c., în cursul derulării vizitei oficialului german la Bucureşti. şi că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres şi-a asumat public greşeala tehnică şi a cerut scuze pentru aceasta".

În comunicat se mai spune că "incidentul a creat o situaţie delicată şi a proiectat o imagine total defavorabilă asupra activităţii MAE, motiv pentru care ministrul afacerilor externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt" Brânduşa Predescu.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a transmis omologului său german "regretul profund" pentru faptul că pe coperta broşurii pe care i-a înmânat-o, luni, a fost imprimată harta Franţei acoperită cu steagul Germaniei, în timp ce Agerpres, care a editat broşura, a cerut scuze MAE român şi german.

Luni, la finalul intervenţiei sale din conferinţa comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broşură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, broşură pe care i-a înmânat-o ministrului Frank-Walter Steinmeier. Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Însă, alături de harta României se află harta Franţei, acoperită cu drapelul Germaniei.

"În încheiere vreau doar să vă prezint, cu ocazia aniversării celor 135 de ani de relaţii diplomatice, acest material de presă foarte frumos pe care l-am oferit deja domnului ministru Steinmeier şi care prezintă în imagini, cu sprijinul colegilor de la Agerpres, istoria relaţiilor diplomatice româno-germane. Sunt imagini care trec prin istoria noastră comună şi care arată cât de intense sunt, mai ales în ultimii ani, contactele dintre ţările noastre", a precizat Bogdan Aurescu, prezentând broşura.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro