„Până în luna mai vor trebui efectuate sondaje de opinie la nivelul judeţului pentru a stabili persoanele care au cele mai mari şanse de reuşită în alegeri, după care se vor întocmi listele cu cei care vor fi nominalizaţi pentru a candida la funcţiile respective", a declarat liderul PSD Mureş. Acesta a adăugat că PSD Mureş va propune câte două persoane pentru a candida la funcţiile respective. El însuşi se gândeşte să candideze pentru o funcţie, dar nu a precizat care. Frătean a admis că în USL „orgoliile sunt mari", dar speră că „se va colabora".
Preşedintele PSD Mureş a mai spus că a discutat cu Ciprian Dobre, preşedintele PNL Mureş, pe tema majorităţilor formate în Consiliile Locale sau Consiliul Judeţean şi au ajuns la un acord. „S-a ajuns la concluzia reanalizării majorităţilor în consiliile locale, iar acolo unde există colaborări cu consilierii PDL sau UDMR aceste majorităţi să fie desfăcute", a spus Frătean.
În altă ordine de idei, preşedintele PSD Mureş a declarat că propune partenerilor din USL un candidat comun pentru Primăria Apold, unde au loc alegeri în 13 martie. „Până la finalizarea discuţiilor, PSD îl susţine în continuare pe Nicolae Colceriu", a spus Frătean.
Actualul primar, Nicolae Colceriu, a fost revocat din funcţie după ce a suferit o condamnare definitivă pentru acte de corupţie. Acesta ar fi pretins 600 de lei mită de la un coşar din comună, pentru a i se permite să întreţină coşurile de fum de la toate şcolile. Sentinţa de condamnare a primarului a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urmă cu un an, iar suspendarea din funcţie printr-un ordin al prefectuluid e Mureş a fost confirmată de instanţa de judecată în luna decembrie 2010.
Guvernul României a stabilit, prin Hotărârea nr. 81, din 02.02.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.96, din 04.02.2011, ca alegerile locale parţiale pentru primarul comunei Apold să aibă loc duminică, 13 martie 2011.