Premierii României, Bulgariei şi Serbiei şi-au exprimat speranţa că un dialog între Kiev şi Moscova va conduce la soluţionarea crizei din Ucraina, care are un efect negativ asupra regiunii, adăugând totodată că modul în care statele lor cooperează în problemele zonale poate constitui un exemplu.
"Am discutat pe scurt şi criza din Ucraina şi efectul negativ pe care îl are această criză asupra acestei regiuni. Ne exprimăm speranţa că va fi un dialog între Kiev şi Moscova care va duce la găsirea unei soluţii pentru rezolvarea crizei", a spus premierul bulgar, Plamen Vasilev Oresharski, la finalul întrevederii pe care a avut-o, vineri, cu omologii săi român şi sârb.
La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că modul prietenesc în care cooperează România, Bulgaria şi Serbia poate fi un exemplu şi pentru alte state.
"Faptul că trei ţări din această regiune pot da dovadă de prietenie, de colaborare, de parteneriat şi de stabilitate, adică exact ceea ce zona de est a Europei are atâta nevoie în acest moment, şi fac referire evident la ceea ce se întâmplă în Ucraina, acolo unde este nevoie de stabilitate, este nevoie de democraţie, este nevoie de respectarea dreptului internaţional", a spus Ponta.
Tot în context european, premierul Serbiei, Ivica Dacic, a apreciat faptul că ţara sa are nevoie de sprijinul României şi Bulgariei pentru ca să se integreze cât mai rapid în Uniunea Europeană.
Premierii României şi Bulgariei, în discursurile lor, şi-au arătat disponibilitatea să ofere expertiză ţării vecine pe drumul integrării europene.
"Bulgaria şi România sunt interesate ca toate ţările din Balcanii de Vest şi Serbia să devină cât mai repede membre ale UE pentru a putea şi prin instrumentele Comisiei Europene să lărgim cooperarea noastră", şeful Executivului de la Sofia, Plamen Vasilev Oresharski.
Premierul Ponta a mai spus că România, Bulgaria şi Serbia prin modul în care cooprează şi se consultă în decizii de problematică zonală dau un mesaj extrem de pozitiv pentru întreaga regiune, pe domenii de interes comun, cum ar fi strategia dunăreană, cooperarea transfrontalieră, proiecte comune de infrastructură energetică şi de transport, atragerea de investiţii şi fonduri europene.
Guvernele român şi bulgar s-au reunit, vineri, în şedinţă comună, la Ruse, la reuniune fiind prezent şi prim-ministrul Serbiei.