Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Predoiu: Susţinem orice măsură de opoziţie contra Guvernului Ponta, chiar dacă vine din partea PNL

PDL susţine orice măsură de opoziţie contra Guvernului Ponta, "chiar dacă vine din partea PNL", a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, arătând că dacă va fi o moţiune de cenzură democrat-liberalii o vor sprijini.

"Susţinem orice măsură de opoziţie contra Guvernului Ponta, chiar dacă vine din partea PNL. Ne bucură faptul că măcar în declaraţii deocamdată liderul PNL dă semne că ar vrea să revină pe calea cea bună, aşteptăm şi aceste fapte. Deocamdată faptele din trecut îl trag în jos pe domnul Antonescu, mă refer la ce s-a întâmplat în vara lui 2012. Dar dacă va fi să fie moţiune de cenzură contra Guvernului Ponta, o vom susţine, o vom sprijini", a precizat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă după şedinţa BPN al PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că observă "o schimbare de atitudine" a liderului PNL Crin Antonescu, care "nu mai este atât de arogant, ca acum două săptămâni, când spunea că PNL nu are nevoie de nimeni pentru a depune o moţiune de cenzură".

Blaga a precizat înainte de şedinţa BPN al PDL că în cazul în care liberalii vor dori să depună o moţiune de cenzură, democrat-liberalii o vor semna după ce citesc textul şi dacă apreciază că acesta este corect.

Liderul PNL Crin Antonescu spune că Victor Ponta ar putea pleca în urma unei moţiuni de cenzură şi că cea pe care PNL o pregăteşte deja va fi iniţiată în mai, iar o altă discuţie "care s-ar putea îndrepta spre moţiune de cenzură" este legată de numirile la Poliţie şi DNA. Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj, cum poate fi înlăturat premierul Victor Ponta, Crin Antonescu a răspus că în urma unei moţiuni de cenzură.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro