POLITIC: Preda atrage atenția asupra riscului unei izolări a României "nemaivăzută de la mineriada" din '90 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Preda atrage atenția asupra riscului unei izolări a României "nemaivăzută de la mineriada" din '90

Prim vicepreşedintele PDL Cristian Preda a scris luni pe blog că, dacă liderii de la putere ,,nu se trezesc", surparea regimului din interior ar putea să fie însoţită ,,de o izolare internaţională nemaivăzută de la mineriada din 1990".

,,Angela Merkel a pus punctul pe i: încălcarea statului de drept e inacceptabilă în lupta pentru putere", a susţinut democrat-liberalul.

,,Mai are cineva din USL urechi să audă? Dacă liderii de la putere nu se trezesc, e posibil ca surparea regimului din interior să fie însoţită de o izolare internaţională nemaivăzută de la mineriada din iunie 1990 încoace", a adăugat Cristian Preda.

Cancelarul german, Angela Merkel, consideră drept "inacceptabilă" suspendarea președintelui Traian Băsescu, a declarat luni purtătorul său de cuvânt Steffen Siebert, relatează ORF.

"Ne așteptăm ca Guvernul român să restabilească încrederea în țară și în procesul constituțional. Guvernul german urmărește cu mare îngrijorare derularea evenimentelor", a precizat Siebert.

"Suspendarea lui Băsescu vineri și organizarea referendumului au avut loc într-un mod care a ignorat principiile de bază ale statului de drept și a arătat lipsa unui respect necesar pentru autoritățile constituționale", a mai spus purtătorul de cuvânt al cancelarului.

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Guvernului de la Berlin, Angela Merkel l-a sunat luni pe președintele suspendat al României, Traian Băsescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro