Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Preşedintele CSM spune că „un deputat, fost prim-ministru", face presiuni asupra justiţiei

Preşedintele CSM, judecătorul Horaţius Dumbravă, a declarat luni, la Tg Mureş, că există oameni politici care fac presiuni asupra justiţiei, aducând în discuţie cazul unui deputat, fost premier, inculpat într-un dosar, care a trimis instituţiei sale o scrisoare în calitate de om politic.

„Pot să vă spun cum imaginea justiţiei este pusă sub semnul întrebării chiar de clasa politică. Am avut recent două scrisori de atenţionare a unei părţi într-un dosar, fost prim-ministru, care are calitatea de inculpat într-un dosar la ÎCCJ. Sigur, are tot dreptul să iasă public şi să spună atunci când o chestiune care i se pare anormală într-un dosar, penal de data aceasta, că nu consideră că i se face justiţie aşa cum ar dori, însă atunci când trimiţi o informare de la Camera Deputaţilor şi semnezi în calitate de politician, atunci apare o problemă de atingere adusă aparent independenţei justiţiei", a declarat Dumbravă, informează corespondentul NewsIn.

Întrebat dacă este vorba despre Adrian Năstase, Dumbravă a dat din cap în semn afirmativ, spunând din nou că este vorba despre un deputat, fost prim-ministru, care are dosar la ÎCCJ. Potrivit acestuia, parlamentarul ar fi pus la îndoială independenţa magistraţilor de la ÎCCJ în informarea făcută, spunând că „toţi judecătorii de la ÎCCJ sunt unelte politice".

„Acest lucru este foarte greu de reparat dacă noi, justiţia, nu spunem stop. Ajunge cu astfel de afirmaţii, dovediţi-le. Sunt probleme în dosar? Da, am sesizat inspecţia judiciară şi sperăm, cât mai curând posibil, să aflăm dacă este sau nu real ceea ce spune partea. Dar a veni cu o informare către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu o atenţionare de la Camera Deputaţilor în calitatea ta de politician, eu o percep ca pe o atingere adusă independenţei justiţiei. O spun ca membru CSM, nu în calitate de preşedinte", a afirmat preşedintele CSM.

Acesta i-a atenţionat pe politicieni să nu mai recurgă la astfel de gesturi. „Vreau să atrag atenţia: nu e bine ca în astfel de cazuri clasa politică să arunce anatema asupra unei întregi profesii. Nu este normal, nu este corect. Doi: nu este corect să o faci din perspectiva apartenenţei la o altă putere în stat. Da, ca parte în dosar ai tot dreptul să îţi exprimi nemulţumirea, dar trebuie respectată şi independenţa justiţiei", a spus Dumbravă.

Acesta le-a transmis judecătorilor să semnaleze CSM în caz că se fac presiuni politice asupra lor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro