POLITIC: Ponta: Sesizarea la CC va include şi un citat din Boc, care spunea că preşedintele nu poate face campanie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: Sesizarea la CC va include şi un citat din Boc, care spunea că preşedintele nu poate face campanie

Sesizarea care va fi înaintată, marţi, de Guvern către CC privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală va conţine şi o declaraţie din 2004 a fostului lider PDL şi prim-ministru Emil Boc, care spunea că preşedintele nu se poate implica în campanie, a afirmat premierul Ponta.

În 2004, preşedintele ţării era Ion Iliescu, fost lider al PSD.

"Vreau să dau doar un singur citat în acest sens: «Implicarea şefului statului în campanie este profund neconstituţională şi încalcă litera şi spiritul Constituţiei. În legea fundamentală se stipulează foarte clar că şeful statului trebuie să fie garantul respectării legii şi trebuie să fie echidistant. Domnia sa este prima persoană care uită de litera Constituţiei şi interpretează textul acesteia în favoarea unui partid politic». Aşa a spus Emil Boc în 2004, am încredere că, uneori, are opinii corecte şi vom pune în sesizare şi acest citat. Sunt convins că, în felul acesta, campania electorală, şi pentru europarlamentare, şi pentru prezidenţiale, se va desfăşura cu respectarea Constituţiei", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a reiterat că, prin această sesizare, vrea să fie foarte clar că preşedintele ţării şi alte categorii de persoane cu funcţii publice nu au voie să facă campanie electorală.

Luni seara, Ponta a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională (CC) în legătură cu implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, iar în baza deciziei CC se va proceda în consecinţă.

El a precizat că sesizarea va fi transmisă, probabil, marţi către CC, după ce va revedea textul şi îl va discuta cu colegii săi.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Gândul Live, că în mod categoric nu a încălcat legea fundamentală şi a făcut referire la avizul Curţii din 2007, care spune că "preşedintele nu vine din nori".

El a menţionat că în avizul 1 din 2007 se precizează plaja pe care preşedintele se poate mişca în spectrul politic şi faptul că şeful statului are dreptul la opţiuni politice, are dreptul să participe în dezbateri politice, are dreptul să fie susţinut de un partid şi să rămână apropiat unui partid.

Traian Băsescu a menţionat că articolul 84 din Constituţie spune foarte clar că preşedintele nu poate fi membru de partid.

"Dar, în avizul din 2007, se explică clar că preşedintele nu vine din nori. Nu citez dar dau sensul, este susţinut de un partid, ca atare rămâne în relaţii cu acel partid, pentru a-şi susţine programul", a mai spus Traian Băsescu, precizând că singurul parid care susţine în acest moment că va continua reforma statului este PMP, iar acesta este partenerul său politic.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro