Ponta a fost întrebat dacă recesiunea va continua. "Sper că nu. Dar vreau să lămuresc un lucru. Mi se pare total lipsit de bun simț să pleci de la guvernare în urmă cu două săptămâni și să spui că suntem în recesiune în trimestrul IV din 2011 și în trimestrul I al lui 2012 din cauza Guvernului USL. Înțeleg ipocrizia - până la urmă dl Boc e așa, o mică marionetă pe baterii - dar totuși un pic de bun simț nu mai există? Ne acuzi pe noi, care suntem de două săptămâni la guvernare, pentru o chestiune începută în octombrie și până în martie? Poate că, repet, mă refer aici exact la dl Boc, un pic de bun simț i-ar prinde bine în această perioadă", a spus el.
"Cei care au produs recesiune în România, să tacă un pic din gură. Ca să nu ne aducem aminte că ei au produs-o!", a conchis primul-ministru.