Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenţi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI şi CE, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat acordul cu aceste instituţii deşi putea să nu semneze, afirmă premierul Ponta.
"Este negociat cu partenerii noştri internaţionali tot ceea ce este prevăzut în buget şi, da, tot ceea ce am negociat cu partenerii noştri internaţionali ţinem. Dacă preşedintele Băsescu este împotriva acordurilor noastre cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, avrea dreptul să nu semneze acordul. A semnat. Acum, dacă din motive strict populiste se opune...dar, sincer, eu nu cred că se va opune, că nu l-am văzut să mai spună lucruri serioase în ultimul timp", a spus Ponta.
Premierul a arătat că preşedintele nu are dreptul de a lucra la proiectul de buget pe anul viitor, domeniu în care propunerea aparţine Guvernului, iar decizia finală revine Parlamentului, şi a explicat că în buget sunt asigurate sumele aferente cofinanţării proiectelor cu finanţare comunitară.
"Preşedintele României, conform Constituţiei, nu are niciun drept şi nici nu va avea un asemenea drept de a lucra pe proiectul de buget. I-am dat buget la Administraţia Prezidenţială, are buget destul, să-l cheltuiască cum doreşte anul viitor, restul propunerii aparţine Guvernului şi decizia, Parlamentului. Fondurile europene sunt Programele Operaţionale Sectoriale şi Programul Operaţional Regional, absolut toate blocate până anul trecut şi deblocate şi aflate în acest moment în derulare normală - sunt şi supracontractate, inclusiv la Programul Operaţional Regional, unde contractarea este undeva spre 115-120% faţă de fondurile alocate - începem Programul 2014-2020, unde de asemenea avem finanţate atât infrastructura, mediul, resurse umane. Deci, fondurile europene au nevoie din bugetul de stat de partea de cofinanţare, care este asigurată în totalitate prin proiectul de buget", a spus Ponta.
El a adăugat însă că nu ştie despre ce bani în plus este vorba în buget, având în vedere că în acest an au fost achitate arierate, şi că nu crede că preşedintele va bloca creşterile de pensii şi de salarii pentru profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi şi nici creşterea salariului minim.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1, că va trimite înapoi bugetul de stat pe 2014, dacă se păstrează creşterea accizei la benzină cu 7 euro cenţi şi se menţine creşterea cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea.
El a arătat că această creştere merge la regenerare urbană a municipiilor şi oraşelor, la modernizarea satului românesc, unde cresc alocările de la 199 de milioane la 800 de milioane şi la infrastructură de nivel judeţean, unde alocările cresc de la 77 de milioane, la 100 de milioane.
"Asta înseamnă o alocare suplimentară de 1,2 miiarde, pentru administraţiile locale, în condiţiile în care toate aceste programe sunt finanţate şi cu bani europeni", a mai declarat Băsescu.
Şeful statului a menţionat că mai sunt necheltuiţi vreo 3 miliarde de euro, pentru aceste programe, de la dezvoltare rurală şi de la 1 ianuarie, intrăm pe exerciţiul bugetar nou al Uniunii Europene, astfel că, celor 3 miliarde li se adaugă alte 7 miliarde alocate pentru astfel de programe.
"În loc să utilizăm banii europeni, dăm banii direct şi sunt banii de la creşterea de la benzină. Dacă nu vor renunţa la creşterea cu 7 cenţi a accizei la benzină şi vor menţine aceşti bani care pot fi uşor substituiţi cu bani europeni, le trimit bugetul înapoi, pentru că sunt bani furaţi din banii tuturor, pentru ca să asigure bani de campanie, cu licitaţii, cu atribuiri directe", a mai spus Băsescu.