Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul are soluţii pentru aplicarea măsurilor Codului Fiscal, cum ar fi emiterea unei ordonanţe de urgenţă sau angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, dar că "era ideal să existe în acest domeniu un consens politic".
Ponta a declarat, într-o intervenţie telefonică la România TV, că acest Cod Fiscal - pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a retrimis Parlamentului spre reexaminare - este unul bun şi că este un moment bun pentru implementarea lui.
"Prin acest gest politic, oprim o direcţie de dezvoltare economică a României, pe care nu ştiu cum o repornim, adică ne-au trebuit vreo patru ani ca să ajungem aici, nu vreau să o luăm iar de la capăt", a susţinut el.
Întrebat dacă va încerca să vorbească cu preşedintele, Ponta a spus: "Domnul Teodorovici a încercat astăzi să vorbească ... domnul Iohannis nici măcar nu m-a căutat să-mi spună de Codul fiscal, deşi Guvernul îl pune în aplicare, nu Banca Naţională sau altcineva. Deci, e o chestiune, repet, ori o chestiune politică şi atunci nu a vrut să discutăm, ori a trebuit să execute o chestie care înţelege şi el că era pentru România, dar nu vrea să explice... de altfel, uitaţi-vă că a explicat-o un consilier prezidenţial, nu preşedintele, un consilier care cred că acum vreo două luni dădea interviuri ce bun e Codul Fiscal şi ce bine că reducem la 19%".
"Eu cred că Parlamentul şi noi, Guvernul, o să începem să aplicăm, fie prin ordonanţă de urgenţă, fie printr-o angajare a răspunderii aceste măsuri, dar imaginea proastă rămâne, oamenii de afaceri or să spună: iată, iar e război politic, mai bine ne ţinem banii şi mai vedem, nu-i băgăm în România, că nu e o ţară de oameni serioşi", a continuat el.
"Am soluţii, miercuri pot să adopt prin OUG...cum am adoptat reducerea TVA la alimente la 9%, pot să adopt şi cea cu 19% sau altceva, sau pot să merg să-mi angajez răspunderea şi cu siguranţă nu vor avea voturi pentru moţiune de cenzură (...). Mijloace politice şi constituţionale sigur că avem, dar era ideal să existe în acest domeniu al economiei şi al fiscalităţii un consens politic, iar bătălia politică să o dăm pe altceva, nu pe buzunarul românilor", a mai spus el.
Întrebat de asemenea dacă merge pe ideea unei unei sesiuni parlamentare extraordinare, Ponta a răspuns că da, dar că "PNL va vota contra".
Victor Ponta a mai susţinut că, prin respingerea noului Cod Fiscal, politic preşedintele Iohannis "pierde foarte mult, în primul rând în faţa celor care l-au votat, care au auzit anul trecut că în programul său este reducerea TVA la 19%".
"Cred că e totuşi inexplicabil, pentru că e un cod liberal, votat de liberali, dorit de domnul Iohannis şi dintr-odată respins. Eu nu am găsit decât două explicaţii, le-am şi expus, ori pur şi simplu un gen de joc de blocaj politic: uite, domnule, să nu facă Ponta Codul Fiscal, uite, de-aia atunci nu-l facem, ceea ce mi se pare un joc politic de foarte joasă factură, l-am mai întâlnit pe la Traian Băsescu (...), ori este vorba despre interese externe României, domnul Iohannis n-a avut ce să facă decât să le pună în aplicare", a mai spus Ponta.
Solicitat să precizeze ce înseamnă "interese externe României", el a răspuns: "În ultimul an şi jumătate, uitaţi-vă câte companii din străinătate şi-au deschis şi continuă să-şi deschidă fabrici, mijloace de producţie, centre de servicii de IT, centre de pregătire, păi asta înseamnă că unii pierd locuri de muncă sau pierd afaceri pentru că se mută în România. Pe ce credeţi că am crescut economic? Pe investiţii, pe locuri de muncă, pe creşterea competitivităţii noastre economice. Poate că nu se doreşte, până la urmă eu înţeleg chestia asta, nu se doreşte ca România să fie puternică economic, se doreşte să fim, aşa, o colonie care cumpără bunuri produse de alţii. Dar eu cred că datoria, şi a mea ca prim-ministru, şi a preşedintelui României, e să apărăm România, nu să-i apărăm pe alţii care eventual pierd bani sau business-uri pentru că România se întăreşte".
Preşedintele Klaus Iohannis a respins noul Cod Fiscal şi l-a retrimis Parlamentului spre reexaminare, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o "riguroasă analiză" a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.
"Susţinem relaxarea şi simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe şi impozite în condiţiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală şi predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă şi temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori şi numai cu respectarea obligaţiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară", se arată în cererea de reexaminare publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele mai spune că "bunăstarea economică unanim dorită de toate forţele politice din România în beneficiul cetăţenilor şi al agenţilor economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanţă cu obiectivele de creştere economică sustenabilă".
"Simpla relaxare fiscală, neînsoţită de continuarea procesului de creştere a colectării veniturilor şi de o reaşezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai raţională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluţiilor economice şi sociale viitoare", se mai arată în cererea şefului statului.
Din perspectiva sustenabilităţii, şeful statlui arată că, aşa cum a fost transmis spre promulgare, Codul Fiscal prezintă o serie de "riscuri interne şi externe".
"Astfel, în plan intern, riscurile şi vulnerabilităţile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care România are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creştere economică nesustenabilă şi dezechilibre masive în recesiune. În al doilea rând, un alt risc este reprezentat de absenţa unei corelări necesare între priorităţile şi politicile fiscale, pe de o parte, şi priorităţile şi politicile bugetare, pe de altă parte. O consecinţă a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi şi neglijarea unor priorităţi bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creştere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017", mai spune preşedintele.
Alte riscuri şi vulnerabilităţi la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european şi internaţional actual, în care situaţia economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar pieţele financiare globale pot resimţi şocuri şi căderi dintre cele mai puternice, susţine şeful statului.
Parlamentul se află în vacanţă. Legislativul poate fi convocat în sesiune extraordinară la cererea preşedintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, potrivit art.66 din Constituţie.