"Am citit astăzi undeva că eu nu vreau să îşi dea demisia Băsescu, ci vreau să se facă referendum. Precizez încă o dată, ceea ce am spus în emisiunea televizată (...): eu aş vrea să îşi dea demisia dl Băsescu mâine. Dar nu negociem noi nimic pe demisia lui Băsescu. Că pe Băsescu nu l-am ales nici eu, nici dl Antonescu. Nu pot să negociezi aşa ceva. Dacă vrea să îşi dea demisia, îl încurajăm şi îl aplaudăm în acest sens şi cred că ar fi foarte bine pentru România. Dar n-o să-şi dea demisia dl Băsescu", a declarat Ponta, după şedinţa USL.
El a opinat că Traian Băsescu şi Elena Udrea vor pleca de la putere în acelaşi mod în care au făcut-o soţii Ceauşescu, adică în elicopter. " Poate o să vi se pară prea colorată expresia, dar eu cred că la un moment dat o să retrăim - sigur, la figurat - momentul cu elicopterul, când dna Udrea şi cu dl Băsescu se vor urca în elicopter. Altfel nu vor pleca de acolo", a mai spus liderul USL.
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă seara, că dacă Traian Băsescu vrea să renunţe la doi ani din mandatul de şef al statului, ar trebui să facă un referendum şi să-i întrebe pe români dacă sunt de acord, pentru că "nu sunt anii lui".
Întrebat ce părere are despre soluţia lui Băsescu, potrivit căruia ar putea să renunţe la doi ani de mandat dacă se ajunge la un consens pe modificarea Constituţiei, Victor Ponta a susţinut că românii ar trebui să ia o astfel de decizie. "Nu sunt anii lui, vorbim de o funcţie importantă , de funcţia nr. 1 în stat, de un mandat pe care l-ai primit de la oameni. Eventual domnul Băsescu ar trebui să se întoarcă printr-un referendum către oameni. Să-i întrebe... <Doriţi să mai rămân preşedinte până în 2014 sau ar trebui să demisionez?", a explicat, la Antena 3, preşedintele PSD care ar fi soluţia optimă.
Cu toate acestea, el a susţinut că nu-l opreşte nimeni pe Băsescu să demisioneze din funcţia de preşedinte. "Dar dacă vrea să demisioneze, să demisioneze...", a completat Ponta, accentuând faptul că nu va exista "nici un fel de negociere" în acest sens între preşedinte şi PSD.
Şi liderul PNL Crin Antonescu a exclus o negociere cu Traian Băsescu pe subiectul modificării Constituţiei la schimb cu scurtarea mandatului de preşedinte.