Premierul Ponta a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere preşedintelui Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.
Premierul Victor Ponta va fi externat duminică din spitalul din Istanbul, unde a fost operat la genunchi în urma unei accidentări la un meci de baschet, au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Externarea a fost decisă în urma unei noi consultaţii efectuate, duminică dimineaţa, de către medicii turci, care i-au recomandat însă şi consultaţii periodice, au arătat sursele citate.
Potrivit acestora, premierul Ponta va anunţa, în cursul zilei de duminică, dacă va reveni în ţară după externare şi va efectua la Bucureşti aceste consultaţii.
Anterior operaţiei, Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv. Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.
Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, care l-a vizitat recent pe premierul Victor Ponta la spital şi păstrează legătura cu acesta, declara, joi, agenţiei MEDIAFAX că şeful Guvernului va fi consultat vineri de o echipă medicală care va decide dacă poate părăsi spitalul sau trebuie să mai rămână sub observaţie, în funcţie de aceasta mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului urmând să fie sau nu prelungit.
Premierul Ponta este internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat luni la genunchiul stâng.
El a plecat spre Turcia împreună cu premierul turc Recep Erdogan, în urmă cu o săptămână, din Baku (Azerbaidjan), după ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.
Marţi, Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care spunea că operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa şi că este convins că, până în luna decembrie, va putea face sport din nou, susţinând că are totală încredere în medicii români, dar în ţară era imposibil să aibă linişte şi odihnă.