POLITIC: Ponta îi cere premierului să suspende PNDI şi să folosească banii bugetaţi pentru locuri de muncă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta îi cere premierului să suspende PNDI şi să folosească banii bugetaţi pentru locuri de muncă

Victor Ponta, preşedintele PSD, îi cere premierului Ungureanu să suspende PNDI şi să folosească cei 280 milioane de euro prevăzuţi în bugetul actual în vederea unor programe de creare de locuri de muncă.

„În principiu, prioritizarea proiectelor publice este o măsură susţinută şi de USL în programele sale. Problema este însă că nu poţi să enunţi credibil o asemenea intenţie în timp ce derulezi în continuare un program prin care se risipesc banii publici înspre clientela politică. Este vorba despre PNDI-ul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, program criticat dur atât de reprezentanţii FMI, cât şi de cei ai Comisiei Europene. Guvernul nu a răspuns până la acest moment acestor critici. Singurul răspuns corect pe care ar trebui să îl dea Executivul este stoparea acestui program. În 2012, deficitul a fost crescut pentru a se face pe plac intereselor fostului ministru şi al firmelor apropiate de partidele de la guvernare", spune Ponta, printr-un comunicat.

"Suspendarea imediată a PNDI şi utilizarea celor 280 milioane euro prevăzuţi în bugetul actual în vederea unor programe de creare de locuri de muncă ar fi sprijinită şi de USL şi ar fi o primă dovadă palpabilă a implementării unor intenţii laudabile dar lipsite de conţinut", transmite social-democratul.

Ministrul Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi a anunţat marţi, la Palatul Victoria, că în această săptămână va fi făcut „un exerciţiu de prioritizare" a proiectelor finanţate de buget, precizând că economiile făcute ar putea fi direcţionaţi de exemplu către dezvoltarea rurală.

„Bugetul pe 2012 alocă aproape 6,6% din PIB cheltuielilor de capital. Ceea ce am discutat astăzi este cum ţintim aceşti bani, către ce proiecte se duc aceşti bani. Ce s-a decis este ca aceşti bani să fie direcţionaţi către proiectele care au efect imediat, care pot fi finalizate. Deci prioritizarea este cuvântul de ordine în construirea bugetului şi în continuarea bugetului (...) Acest exerciţiu de prioritizare va avea loc săptămâna aceasta", a declarat ministrul de Finanţe, la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că „din această prioritizare vor ieşi nişte economii care vor fi direcţionate către proiectele cu impact direct asupra cetăţenilor". Întrebat dacă poate da câteva exemple concrete, Bogdan Drăgoi a evitat să dea un răspuns clar, precizând că „deocamdată, dezvoltarea mediului rural poate fi unul dintre ele".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro