Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri cu majoritatea de voturi cererea liderului deputaţilor PDL Mircea Toader de a se reîntoarce la Comisia Juridică raportul cu privire la atribuţiile şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
29 de parlamentari au votat ,,pentru" retrimiterea raportului la Comisia Juridică, 135 ,,împotrivă" şi opt s-au abţinut.
Comisia juridică din Cameră a adoptat, marţi, Legea de aprobare a modificării OUG de funcţionare şi organizare a CCR care prevede că pot fi supuse controlului CCR doar acele hotărâri ale Parlamentului care încalcă norme sau principii constituţionale. CCR nu se va putea pronunţa şi pe hotărârile care vizează autonomia Parlamentului.