Oprescu este acuzat de abuz în serviciu deoarece a încălcat Legea 3/2000 prin neîndeplinirea paşilor procedurali necesari unui referendum la nivel local. "Era obligat să comunice preşedintelui Tribunalului Bucureşti hotărârea Consiliului General privind organizarea referendumului local, în vederea deciderii componenţei Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti. De asemenea, Sorin Oprescu trebuia să stabilească sediul Biroului Electoral, personalul auxiliar şi să dispună alocarea de fonduri. Sorin Oprescu nu a făcut nimic din toate acestea, deşi legea îl obliga în acest sens", se arată într-un comunicat de presă al PDL Bucureşti.
O acuză similară i se aduce şi primarului sectorului 1, Andrei Chiliman (PNL), fapt ce ar demonstra existenţa unei înţelegeri politice între USL şi primarul general. "Sorin Oprescu a devenit subordonatul direct, pe linie politică, al lui Andrei Chiliman la nivelul Capitalei (...) Lipsa de implicare a primarului Sectorului 1 arată clar faptul că PNL nu şi-a dorit niciodată cu adevărat organizarea referendumului. Ei au dorit să ducă o campanie în stradă împotriva PDL Bucureşti şi a preşedintelui organizaţiei", susţin democrat-liberalii bucureşteni.
PDL Bucureşti îl acuză pe Chiliman că foloseşte bugetul primăriei pe care o conduce pentru a-şi finanţa partidul. "Motivaţia reală a opoziţiei PNL faţă de Legea Capitalei şi acum faţă de referendum ţine de delapidarea bugetului sectorului 1, în scopul finanţării campaniilor electorale ale PNL din 2012", se arată în comunicatul citat. De asemenea, pedeliştii invocă existenţa unor disensiuni la nivelul liderilor ACD din Capitală faţă de proiectul de lege ce urmează să fie supus aprobării plebiscitare. "Într-o emisiune televizată, primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a declarat că sectorul 1 are prea multe resurse la dispoziţie. „Eu nu am banii de la sectorul 1. La sectorul 1, cât au ei pentru panseluţe, am eu tot bugetul primăriei. Nu-i invidiez, fiecare să fie sănătos. Eu ştiu să fac cu un pol cât fac alţii cu zece". Această stare de fapt arată că interesul celor care s-au unit împotriva Legii Capitalei a fost de natură pecuniară, în vederea obţinerii de fonduri pentru campania electorală", susţin pedeliştii bucureşteni.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus, vineri, despre prefectul Capitalei, care le-a reproşat edililor că există întârzieri la pregătirea referendumului din 19 iunie, că este "un trist", care "a venit să ne ceară să ne grăbim".
Pe de altă parte, edilul-şef intenţionează să aibă o întâlnire cu liderii grupurilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru a discuta dacă la referendum vor rămân cele şapte întrebări deja aprobate sau dacă numărul acestora va fi redus.
"Sunt întrebări ştinţifico-fantastice", a mai primarul, cu referire la conţinutul întrebărilor care au fost aprobate de CGMB.
Modificarea numărului de întrebări şi a conţinutului acestora nu se va putea însă face decât printr-o hotărâre a CGMB.