"UDMR face parte din Coaliţie, iar această decizie, cea referitoare la anticipate, trebuie discutată mai întâi în Coaliţie. O astfel de hotărâre nu trebuie să ţină cont doar de un partid sau de un politician, ci de interesul naţional. Mai mult, trebuie văzută şi motivarea Curţii Constituţionale în privinţa comasării alegerilor pentru a putea discuta despre anticipate", a declarat Ioan Oltean întrebat cum comentează faptul că unii lideri ai UDMR solicită declanşarea alegerilor anticipate.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat duminică, la Antena 3, că marţi grupurile parlamentare ale Uniunii vor decide dacă susţin alegerile anticipate, precizând că el este de acord cu declanşarea lor.
"Am discutat cu câţiva colegi, vă spun... părerile sunt împărţite, dar mai mulţi sunt acum cu ideea ţinerii alegerilor anticipate, iar faptul că vicepremierul României, Marko Bela, a făcut un anunţ în acest sens se pare că conducerea UDMR va merge pe această linie. Marţi după-masă, în şedinţa grupurilor reunite vom decide punctul de vedere al grupurilor parlamentare (n.r. ale UDMR), iar dacă va fi necesar se va întâlni Consiliul Reprezentanţilor (n.r. Unionali) pentru a lua o decizie politică definivă" , a declarat Gyorgy Frunda la Antena 3 referitor la susţinerea de către UDMR a alegerilor anticipate.
El a spus că personal susţine declanşarea anticipatelor. "Eu personal cred că aceasta este soluţia, o spun de mult, cred că s-a ajuns la punctul limită şi trebuie făcute alegeri anticipate", a precizat Gyorgy Frunda. "Boala lungă, moarte sigură, trebuie să scurtăm cât mai mult această boală", a conchis el.
La rândul lui, Peter Eckstein Kovacs, fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat că nu este de acord cu o asemenea soluţie, răspunzându-i colegului său din UDMR că "Graba strică treaba". "Este o posibilitate, după mine este o posibilitate puţin probabilă pentru că procedurile constituţionale şi legale sunt foarte restrictive în această privinţă, trebuie să cadă vreo trei guverne pentru ca Parlamentul să fie dizolvat. Parlamentarii trebuie să-şi ducă mandatul până la capăt, este vorba de câteva luni, nu exclud posibilitatea ca aceste alegeri comasate, necomasate să aibă loc la sfârşitul primăverii, începutul verii, dar mi se pare că este foarte greu realizabil. Graba strică treaba", a comentat Peter Eckstein Kovacs la Antena 3.
Fostul preşedinte al UDMR Marko Bela a spus zilele trecute că ar putea fi util ca organizarea alegerilor parlamentare să aibă loc înainte de toamnă. "Deci, alegerile locale vor avea loc în iunie, pot să declar că acest lucru este sigur şi putem să ne pregătim în acest sens. În legătură cu alegerile parlamentare, eu aş putea să accept să le programăm mai devreme, mai aproape de alegerile locale, acest fapt este posibil doar prin alegerile anticipate, pentru aceasta toate partidele trebuie să fie de acord în acest sens, ar trebui să ne înţelegem în această chestiune", a declarat Marko Bela pentru Televiziunea Transilvania.
"Motivul pentru care cred că putem să pornim pe o astfel de soluţie este gradul mare de nemulţumire din jurul nostru, mulţi contesta activitatea, soluţiile, ideile şi comportamentul liderilor politici iar în astfel de momente este util să organizăm cât mai repede alegeri pentru ca societatea să-şi exprime opinia: pe cine doreşte şi pe cine nu. Dar această soluţie este doar o posibilitate", a mai spus presedintele onorific al UDMR.