Social-democrata Minodora Cliveti a declarat joi pentru NewsIn că nu există niciun "impediment" politic pentru preluarea de către ea a mandatului de europarlamentar care i-a aparținut ministrului Mediului, Rovana Plumb.
"Am avut mai multe discuții cu o serie de lideri ai partidului, precum și cu doamna Rovana Plumb. Chestiunile sunt clare, eu voi prelua locul colegei mele, nu există niciun fel de impediment la partid. S-a luat act de demisia Rovanei, locul este acum vacantat, depinde acum de cât de repede se mișcă autoritățile române cu documentele necesare", a declarat Cliveti.
Întrebată ce proiecte vrea să promoveze, ea a precizat că trebuie mai întâi să afle ariile de expertiză pe care le va acoperi. "E puțin prematur să spun acum. Va trebui să văd comisiile în care voi activa și mai trebuie să mă consult cu colegii mei din Parlamentului European, pentru că delegația noastră și-a împărțit domeniile, sferele de expertiză și să văd ce îmi spun și ei. În principiu, domeniile colegei mele, anume mediu, muncă, egalitate de șanse, le pot acoperi, iar în Consiliul Europei am activat foarte mult și pe sănătate și educație, așa că nu mi-ar fi greu să mă adaptez", a explicat fostul membru al APCE.