POLITIC: Macovei: Evident că reţeaua corupţiei include persoane din PDL, e necesar ca PDL să se cureţe de ele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Macovei: Evident că reţeaua corupţiei include persoane din PDL, e necesar ca PDL să se cureţe de ele

Eurodeputatul PDL Monica Macovei spune că este evident că reţeaua transpartinică a corupţiei include şi persoane din PDL, lucru care a dezamăgit oamenii, ea considerând că este necesar ca partidul să se cureţe partidul de cei care au încălcat sau încalcă legea.

"Cred că principala greşeală este faptul că a început ca fiind un altfel de partid, prin comparaţie cu PSD, inclusiv în domeniul corupţiei, şi a ajuns să fie perceput la fel cu celelalte partide din punctul de vedere al corupţiei. Şi aici aduce o mare dezamăgire oamenilor. Când crede cineva în tine, mai ales dintr-un motiv de integritate, şi are speranţe, dar vede că în mare parte sau în totalitate eşti la fel cu alţii, sigur că pierzi. De asta insist pe curăţare. Eu nu vreau să spun că aşa sunt toţi, dar deja sunt atâtea situaţii, încât este evident că reţeaua transpartinică a corupţiei include şi persoane din PDL. O diferenţă majoră însă faţă de alte partide este atitudinea faţă de justiţie, atunci când justiţia cercetează, anchetează, arestează, condamnă membri PDL, ceea ce n-am mai văzut până acum. Adică să nu uităm că, în timp ce vorbim, primarul Clujului şi un apropiat al premierului sunt la închisoare. Asta este o diferenţă pe care aş vrea să o vadă oamenii. (...) Am spus-o mai de mult. E necesar să se cureţe partidul de cei care au încălcat legea sau încalcă legea sau există dubii că fac licitaţii incorecte sau de cei care nu sunt profesionişti, pentru că şi aceştia fac foarte mult rău - vorbim de clientela politică, nu?", a spus Macovei, într-un interviu pentru revista "22".

Macovei crede însă că PDL are capacitatea de a se transforma. "Aţi văzut că cei care au fost arestaţi au fost excluşi din partid. Am trimis la Comisia de etică lista celor care au fost trimişi în judecată, care la rândul ei a cerut date despre fiecare. De asemenea, după audierile unor şefi de agenţii sau secretari de stat, eu personal am făcut câteva propuneri către premier. Vreau să vă spun că deja două persoane din acele propuneri au dispărut. Unul dintre ei era d-l Budulan, directorul de la Nuclearelectrica, care tocmai pe această chestiune, cu angajare de rude, soţie, fiică, şi-a dat demisia. Şi altă persoană pentru care făcusem această propunere este d-l Piteiu, de la Romgaz Mediaş", a povestit fostul ministru al Justiţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro