POLITIC: Lăzăroiu:Am cerut eliberarea din funcție,nu pot fi consilierul lui Antonescu,mă întorc după 29 iulie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Lăzăroiu:Am cerut eliberarea din funcție,nu pot fi consilierul lui Antonescu,mă întorc după 29 iulie

Sebastian Lăzăroiu postează pe Facebook un scurt mesaj în care explică faptul că el este cel care a cerut eliberarea din funcția de consilier prezidențial și crede că se va întoarce la Cotroceni după referendumul de demitere.

"Da, e adevărat. Am cerut eliberarea din funcţie. Nu cred că pot fi consilierul lui Crin Antonescu, sper să sunteţi de acord. Mă întorc după 29 iulie", scrie Lăzăroiu.

Sebastian Lăzăroiu nu mai este de luni consilier prezidențial, potrivit unui decret semnat de președintele Traian Băsescu pe 6 iulie și publicat luni în Monitorul Oficial.

Lăzăroiu fusese numit consilier prezidențial la 14 iunie.

Lăzăroiu a mai fost consilier la Cotroceni între 2007 şi 2011, la Departamentul Planificare şi Analiză Politică al Administraţiei Prezidenţiale. În aprilie 2011 pleacă de la Cotroceni, în consens cu Traian Băsescu, în urma unei declaraţii dintr-un interviu potrivit căreia UDMR este un partener tolerat de partidele româneşti şi că anticipează că Uniunea va dispărea în timp deoarece maghiarii se vor orienta către partidele româneşti. Lăzăroiu, care a spus că declaraţia sa a fost interpretată eronat, a explicat că doreşte să se dedice de acum înainte analizei politice şi a deplâns faptul că de cele mai multe ori părerile sale personale au fost interpretate ca poziţii ale Preşedinţiei. El a admis că în urma poziţiilor sale din presă, a beneficiat de multă "îngăduinţă" din partea preşedintelui Băsescu.

Pe 3 iunie 2011 a fost numit ministru al Muncii, funcţie în care a stat până în septembrie, fiind remaniat de Emil Boc, la cererea baronilor locali, tot din cauza ieşirilor publice şi în special din cauza unui interviu în care a spus că el nu s-ar înscrie în PDL.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro