POLITIC: Lăzăroiu: Preşedintele a fost foarte îngăduitor cu mine, colaborarea noastră a fost foarte bună | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Lăzăroiu: Preşedintele a fost foarte îngăduitor cu mine, colaborarea noastră a fost foarte bună

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a susţinut miercuri că Traian Băsescu a fost "foarte îngăduitor" cu ieşirile publice ale sale, în condiţiile în care uneori afirmaţiile pe care le-a făcut în spaţiul public reprezentau doar analize personale, iar puncte de vedere al Preşedinţiei.

"Plecarea mea de la Cotroceni a fost una amiabilă. Eu nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu a existat nicio legătură cu acele declaraţii (referitoare la UDMR - n.r.). Dar nu a fost o legătură directă. Preşedintele a fost foarte îngăduitor cu mine. A spus-o şi public că nu poate să interzică consilierilor să aibă păreri personale, să se exprime în calitatea profesiei pe care o au. Şi eu asta am făcut în special în ultimul an", a susţinut fostul consilier prezidenţial, într-un interviu Hotnews-RFI.

Sebastian Lăzăroiu a precizat că anumite afirmaţii ale sale au fost legate de instituţia prezidenţială, deşi reprezentau numai părerile sale personale. În acest sens, el a dat exemplul postării în care aprecia faptul că "BNR a început să se implice mai mult în jocul pe care partidele îl fac în Româ nia cu bugetul", opinia sa fiind preluată în media drept o critică a sa la adresa BNR, ceea ce ar fi creat "anumite nemulţumiri la BNR".

"Era din ce în ce mai complicat ca eu să am acele poziţ ii publice prin care se putea crea confuzie cu poziţia preşedinţiei", a explicat el.

Cât priveşte afirmaţiile sale despre UDMR, Lăzăroiu a precizat că a spus "un adevăr istoric", anume că Uniunea " e o organizaţie civică care participă în alegeri şi care este evident tolerată de către celelalte partide politice", dar a adăugat că nu a spus-o într-un sens negativ la adresa formaţiunii. " Mi-am dat seama că a fost o mică furtună într-un pahar cu apă. Regret că ei au putut crede că aceasta este o poziţie a Palatului Cotroceni, a preşedintelui. N-a fost ceva negativ acolo. Părerea mea despre UDMR nu este una proastă. Am avut o discuţie cu preşedintele, dar nu strict pe această chestiune, ci în general pe această confuzie care se poate crea între poziţia mea ca analist, ca om care are opinii şi poziţia preşedintelui. Şi am stabilit că este mai bine să ne despărţim şi să merg pe calea asta. Asta nu înseamnă că se schimbă ceva în atitudinea mea. Doar că acum nimeni nu mai poate spune că ce spun eu spune preşedintele Traian Băsescu", a explicat fostul consilier prezidenţial.

"Am avut o colaborare foarte bună cu preşedintele, n-am avut nimic să-i reproşez din punct de vedere al colaborării", a mai afirmat Lăzăroiu, care s-a referit la anii petrecuţi la Cotroceni ca la unii "grei", mai ales că a şi-a început activitatea în perioada referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, în 2007. "A fost obositor, momente uneori dramatice, dificile", a mai spus fostul consilier prezidenţială despre activitatea sa, precizând că momentele dificile au fost înainte de suspendare, în 2007, şi ieşirea PSD de la guvernare, în 2009.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro