Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe britanic Philip Hammond, şeful statului reiterând în cadrul discuţiilor necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulaţii a persoanelor aşa cum este acesta prevăzut în tratatele UE.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis MEDIAFAX, preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Philip Hammond şi-au exprimat în cadrul întâlnirii "aprecierea faţă de calitatea cooperării bilaterale în domeniile de securitate şi apărare şi au încurajat aprofundarea şi intensificarea acesteia".
"Preşedintele Iohannis a subliniat dorinţa României de a-şi canaliza eforturile în scopul valorificării optime a potenţialului considerabil al Parteneriatului Strategic româno-britanic atât la nivel politic, cât şi economic", se arată în comunicat.
De asemenea, şeful statului a reiterat în cadrul discuţiilor cu oficialul britanic "necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulaţii a persoanelor aşa cum este acesta prevăzut în tratatele UE".
"În acest context, România va continua să se asigure, alături de Comisia Europeană, şi în dialog cu toate statele membre ale UE, că drepturile cetăţenilor români, în calitate de cetăţeni europeni, sunt pe deplin respectate. România apreciază sprijinul constant pe care Marea Britanie îl acordă aderării la spaţiul Schengen", se mai menţionează în comunicat.
Cu ocazia întâlnirii sale cu ministrul britanic, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că Uniunea Europeană este un proiect de succes şi că, prin unitate şi solidaritate, statele membre pot face faţă oricăror dificultăţi, mai trasmite Administraţia Prezidenţială.
Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, face miercuri o vizită la Bucureşti. El s-a mai întâlnit, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, şi va avea o întrevedere cu şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu.