Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că în partid este "un număr mai mic" de membri care cred că ieşirea de la guvernare ar fi o variantă, principalul argument fiind acela că "PNL pierde profil în cadrul alianţei", dar există "un număr mare de membri care vor să continue USL".
Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum comentează faptul că tot mai mulţi colegi de partid susţin ieşirea PNL de la guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Asta este: sunt un număr mare de membri care vor să continue USL şi să se rămână la guvernare şi este un număr mai mic care cred că ar fi o variantă ieşirea de la guvernare", a răspuns el.
Întrebat ce părere are, personal, despre acest lucru, Iohannis a afirmat că "sunt argumente şi de-o parte şi de alta".
"Sunt argumente şi de-o parte şi de alta. Argumentul principal pentru a rămâne este că USL a câştigat alegerile şi ar trebui să continue până-şi îndeplineşte mandatul. Argumentul de cealaltă parte este că PNL pierde profil în cadrul alianţei, vezi măsura scutirilor de rate", a spus Iohannis.
Întrebat dacă eventuala ieşire de la guvernare nu ar afecta candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, Iohannis a răspuns: "Părerile sunt foarte împărţite. Cred că ar trebui discutată de analişti profesionişti. N-aş răspunde la această întrebare".