POLITIC: Iohannis în presa străină: România acţionează ca şi cum ar fi deja membră a zonei Schengen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Iohannis în presa străină: România acţionează ca şi cum ar fi deja membră a zonei Schengen

România acţionează ca şi cum ar fi deja membră a zonei Schengen şi va face toţi paşii necesari pentru a se ajunge la o "soluţie pozitivă la nivel politic" din partea unor state, afirmă preşedintele Klaus Iohannis într-un interviu pentru The European Times.

Întrebat ce trebuie să facă România pentru a fi acceptată în zona Schengen, Klaus Iohannis spune că au fost îndeplinite de mai mulţi ani criteriile tehnice de aderare la Schengen, însă "au existat decizii politice ale unor state care au condus la amânarea aderării".

"Vom continua să facem toţi paşii necesari pentru a ajunge la o soluţie pozitivă la nivel politic", subliniază preşedintele român, adăugând că "România acţionează ca şi cum ar face deja parte din zona Schengen".

"Rezultatele bune înregistrate în lupta împotriva terorismului, de exemplu, atestă faptul că suntem parteneri de încredere, iar comportamentul nostru este conform statutului de stat Schengen", mai spune Iohannis.

Întrebat care sunt principalele priorităţi şi obiective ale mandatului său, preşedintele subliniază că obiectivele cu care a câştigat încrederea românilor sunt pe termen lung, iar "atunci când vor fi atinse, vor avea efecte profunde asupra societăţii".

"Aceste obiective se referă în mod semnificativ la schimbarea mentalităţilor şi a felului în care este exercitată puterea. Trăim într-o perioadă în care este necesar ca politicienii să se reconecteze cu alegătorii şi să acţioneze ca reprezentanţi ai intereselor comunităţilor acestora, nu ale propriilor comunităţi. Aceste obiective nu pot fi atinse peste noapte", mai spune Klaus Iohannis, adăugând că "schimbările au loc treptat".

El a mai spus că a decis ca în primele şase-şapte luni de mandat să se implice, prin mediere şi negocieri cu partidele politice, în elaborarea şi îmbunătăţirea legislaţiei electrorale: "Fără o nouă bază, mai solidă, nu ne putem aştepta la alte rezultate decât cele la care suntem martori acum".

Despre "contextul geopolitic actual", şeful statului român spune că "este foarte sensibil", dar dă asigurări că a ţinut cont de "particularităţi" în elaborarea Stategiei Naţionale de Apărare, exemplificând cu conflictele îngheţate din regiune, conflicte active şi deteriorarea relaţiilor dintre NATO şi Federaţia rusă.

Întrebat cum ar sfătui publicul şi instituţiile româneşti să promoveze o "imagine corectă şi obiectivă" a României în străinătate, Iohannis respinge sugestia The European Times că la nivelul publicului european ar exista o "imagine preponderent negativă şi profund distorsionată a României şi românilor", însă recunoaşte că "lupta împotriva stereotipurilor şi prejudecăţilor nu este deloc uşoară".

"Românii care trăiesc în străinătate demistifică aceste mituri prin comportamentul lor decent şi cinstit şi prin munca lor onorabilă", dă asigurări şeful statului, subliniind că "există mulţi români care au devenit dovada vie a încrederii, profesionalismului şi excelenţei în diverse domenii, în statele în care muncesc, la ale căror prosperitate şi dezvoltare contribuie".

"Eu îi consider pe aceşti cetăţeni ambasadorii ţării noastre. Prin munca lor, ei construiesc, în mare măsură, imaginea şi prestigiul României în lume", subliniază Iohannis.

Însă, avertizează preşedintele, acest lucru nu poate înlocui "o atitudine hotărâtă şi activă în construirea imaginii obiective şi corecte a României în străinătate" a instituţiilor şi diplomaţiei româneşti, dând asigurări că este "un proces continuu şi o temă care va rămâne permanent pe agenda" sa.

De asemenea, întrebat despre oportunităţile pentru investitorii străini, Iohannis spune că România a reuşit să atingă stabilitatea macroeconomică necesară atragerii investitorilor şi că ţara "cunoaşte un moment bun în ceea ce priveşte economia".

"Desigur, suntem conştienţi că România mai are de abordat unele lacune economice şi instituţionale", adaugă Klaus Iohannis, precizând că se referă la "dificultăţi în plata impozitelor, evaziunea fiscală şi corupţie care, dacă nu sunt combătute, ar putea afecta şi submina dezvoltarea economică".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro