POLITIC: Iliescu, despre Ponta: Nu e obligatoriu acum să demisioneze de la Guvern, în PSD va fi Congres | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Iliescu, despre Ponta: Nu e obligatoriu acum să demisioneze de la Guvern, în PSD va fi Congres

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, despre rezultatul alegerilor prezidenţiale, că nu e obligatoriu ca Victor Ponta să demisioneze din fruntea Guvernului, dar în partid va fi probabil un Congres extraordinar, pentru că activitatea PSD a slăbit.

Întrebat dacă Victor Ponta trebuie să demisioneze din fruntea Guvernului, Ion Iliescu a spus: "Nu e obligatoriu acum să demisioneze din fruntea Guvernului. Guvernul trebuie să-şi ducă misiunea o bucată de timp. Dar va fi o chestiune de analiză şi în partid, în PSD, în legătură cu situaţia existentă şi chestiunea Guvernului este secundară".

Despre o eventuală demisie a lui Victor Ponta din fruntea PSD, preşedintele de onoare al PSD a spus că nu doreşte să dea niciun fel de sugestii din acest punct de vedere, dar că partidul este dator şi probabil va fi un Congres extraordinar, care să analizeze rezultatul campaniei pentru prezidenţiale.

"Nu vreau să dau niciun fel de sugestii din acest punct de vedere. Eu spun că partidul este dator în urma acestei chestiuni, va fi probabil un Congres extraordinar, care să analizeze situaţia existentă şi să adopte măsurile potrivite. Aici nu-i vorba de persoane, ci de o concluzie politică", a spus preşedintele de onoare al PSD la RFI.

Întrebat dacă, personal, îl susţine pe Victor Ponta, Ion Iliescu a răspuns: "Eu nu susţin nimic. Vom judeca lucrurile cu calm într-un for de partid, care să tragă concluziile cuvenite".

Ion Iliescu a criticat şi activitatea partidului în campania electorală, precizând că activitatea de partid a slăbit şi partidul nu a fost pe măsura confruntării electorale.

"Eu cred că activitatea de partid pe de o parte a PSD-ului şi activitatea vie a unui partid de dimensiunea unui partid de masă, cum este PSD-ul, a slăbit. Şi Ponta a făcut... sigur, un om mai tânăr, cu mai puţină experienţă, inclusiv de partid, el a intrat în partid în anul 2000, a fost adus de Năstase şi format de Năstase în activitatea guvernamentală, n-avea experienţă politică de partid şi asta s-a simţit în funcţionarea partidului. Or înfruntarea democrată, forţa forţelor politice care-şi susţin nişte candidaţi este esenţială. Şi eu cred că PSD-ul de astă dată s-a aflat slăbit şi a avut o prestaţie, o prezenţă, ca forţă a militanţilor partidului slabă, nu pe măsura confruntării (...). Ponta e un tânăr meritoriu, cu multe calităţi, dar n-a avut acest suport, această încărcătură, de relaţie cu partidul propriu şi cu o masă de oameni care să fie rezervorul stabil de susţinători".

Întrebat dacă Victor Ponta nu a ştiut să atragă de partea sa militanţii partidului, Ion Iliescu a răspuns: "Eu cred că partidul nu a fost suficient prezent în această campanie electorală. Este şi un joc al evoluţiei vieţii democratice, această succesiune uneori e o stare de spirit care se creează, nevoia schimbării".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro