POLITIC: Iliescu, despre faptul că Băsescu l-ar vota pe Antonescu: Când te laudă duşmanul, ia aminte! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Iliescu, despre faptul că Băsescu l-ar vota pe Antonescu: Când te laudă duşmanul, ia aminte!

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că ieşirile de nervozitate ale liderilor USL, manifestate recent, nu fac bine Uniunii, arătând că efectul acestei situaţii constă în faptul că preşedintele Traian Băsescu exploatează această slăbiciune ca să introducă elemente de zâzanie.

Solicitat să comenteze situaţia din USL din ultima perioadă, Iliescu a răspuns: "Sunt ieşiri de nervozitate care nu sunt deloc benefice celor în cauză. Nu sunt benefice acestei alianţe, care a fost un lucru bun şi un act politic şi responsabil şi eficient".

Întrebat cum apreciază afirmaţia şefului statului, Traian Băsescu, potrivit căruia ar pune ştampila, la prezidenţiale, pe Crin Antonescu în detrimentul lui Victor Ponta, Iliescu a precizat: "Păi, iată, unul din efecte: Băsescu s-a şi agăţat de un element de slăbiciune ca să introducă elemente de zâzanie. Deci din asta trebuie să se înveţe! Când te laudă duşmanul, ia aminte!".

Iliescu a mai arătat, răspunzând unei întrebări, că USL ar trebui să aibă şanse să reziste până anul viitor, dar a menţionat că acest lucru "depinde de oameni".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că între Victor Ponta şi Crin Antonescu în turul doi la prezidenţiale nu va ezita să pună votul pe liberal, pentru că deşi aceştia sunt "două belele", liderul PNL "măcar nu minte de dimineaţă până seara".

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că opţiunea preşedintelui Traian Băsescu de a-l vota în turul doi la prezidenţiale dacă va candida împotriva lui Victor Ponta este "o alegere corectă", menţionând însă că nu crede că USL va avea doi candidaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro