POLITIC: Guvernul a modificat competenţele Inspecţiei economico-financiare, înfiinţate anul trecut prin OUG | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Guvernul a modificat competenţele Inspecţiei economico-financiare, înfiinţate anul trecut prin OUG

Executivul a aprobat marţi, prin hotărâre de guvern, normele metodologice de organizare a Inspecţiei economico-financiare, prin care s-au clarificat obiectivele de control pe care trebuie să le aibă această direcţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a precizat că astfel se urmăreşte „un control mai aplicat al utilizării banilor publici".

„Este o direcţie în cadrul ministerului de Finanţe, nu în cadrul ANAF şi vizează o serie de aspecte economice şi financiare în cadrul unor entităţi de stat. Vorbim de regii autonome, companii naţionale, societăţi comerciale de stat", a explicat Dan Suciu.

Reprezentantul Executivului a arătat că „prin aceste norme s-au clarificat obiectivele de control ale Curţii de Conturi şi obiectivele de control pe care această direcţie trebuie să le îndeplinească".

„Măsura nu vizează direct evaziunea fiscală, ci un control mai aplicat al utilizării banilor publici", a mai spus Dan Suciu. El a subliniat că decizia de marţi parte face parte din măsurile pe care premierul le-a cerut reprezentanţilor Guvernului pentru a veni cu colectări suplimentare la buget, în perioada imediat următoare.

„Inspecţia economico-financiară a fost înfiinţată în luna noiembrie 2011, prin ordonanţa de urgenţă 94/2011, prin care se avea în vedere ca un operator economic verificat de Curtea de Conturi să nu mai poată fi verificat de către Inspecţia economico-financiară. Însă nu au fost adoptate şi norme clare în acest sens. În textul adoptat astăzi sunt cuprinse câteva prevederi propuse de actualul ministru de Finanţe, ca cea referitoare la delimitarea clară de atribuţii între Inspecţia economico-financiară din cadrul MFP şi Curtea de Conturi", au explicat pentru NewsIn surse oficiale.

La începutul lunii ianuarie, ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere un proiect de hotărâre privind aprobarea acestor norme, însă în textul respectiv nu sunt cuprinse referiri la Curtea de Conturi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro