PNL se opune categoric oricăror modificări ale Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care se îngreunează procedurile de avizare a cererilor justiţiei, a anunţat marţi copreşedintele PNL Alina Gorghiu, adăugând că liberalii vor contesta acest nou proiect de regulament la Curtea Constituţională.
Alina Gorghiu a scris pe pagina de Facebook că liberalii consideră că că este nevoie de simplificarea acestor proceduri, privind avizarea cererilor justiţiei, în cazul parlamentarilor, conform proiectului de lege pe care PNL l-a depus încă din vara trecută.
"Vom contesta Regulamentul la Curtea Constituţională în cazul în care majoritatea PSD din Camera Deputaţilor ar merge înainte cu planul de a transforma acest for în instanţă", a mai precizat Gorghiu.
Copreşedintele PNL a mai menţionat că "PSD pregăteşte o adevărată miercure neagră în Parlamentul României - în plenul Senatului căutând să respingă avizarea cererilor DNA privitoare la senatorii (foşti miniştri) Dan Şova şi Darius Vâlcov, iar în plenul Camerei Deputaţilor urmând să voteze pentru superimunitate".
"Ne vom mobiliza pentru ca aşa ceva să nu se întâmple. Cer PSD să se gândească de două ori înainte de a adânci deficitul de credibilitate pe care Parlamentul îl are deja", a afirmat Gorghiu.