"Vrem să transformăm lucrurile abstracte în realităţi palpabile în aşa fel încât fiecare cetăţean din România să ştie ce se va întâmpla cu viaţa lui când PSD va ajunge la putere, PSD, implicit USL. Vorbesc de mai mult decât creşterea gradului de implicare, ci de implicare totală. Fiecare membru de partid va avea pătrăţica lui, nu va mai fi nimeni în PSD care să nu aibă o responsabilitate foarte definită şi foarte clar fixată. Ce ce vreau eu să fac este construcţia unui sistem de reţele electorale care să poată face o legătură directă de la Victor Ponta, preşedintele partidului, până la fiecare militant din fiecare colţ de ţară, în aşa fel încât mesajele partidului să ajungă în mod coerent, rapid, clar şi uşor de înţeles, la fiecare dintre cetăţenii României şi să putem primi înapoi pe acest sistem de comunicare şi răspunsurile şi părerile cetăţenilor. Va fi o muncă ce va începe foarte curând, va fi pus în practică un concept de campanie permanentă. Nu discutăm de campanie electorală numai în perioada de campanie electorală", a declarat la Realitatea TV secretarul general al PSD.
El a spus că social-democraţii trebuie să fie activi politic în fiecare zi. " Am vorbit ieri şi le-am spus colegilor mei, şi o să spun şi mâine la Consiliul Naţional că trebuie să înţelegem toţi ce înseamnă activismul politic. Activismul politic, dacă eşti membru de partid şi vrei să faci politică, este ca în permanenţă să activezi politic. O zi în care un membru de partid PSD nu vorbeşte cu nici un cetăţean care nu este membru de partid este o zi pierdută pentru că este o zi în care omul ăla a pierdut alte informaţii, de multe ori informaţii manipulatoare, prin alte căi", a mai arătat Liviu Dragnea.