Bugetele Ministerului Justiţiei şi bugetul Ministerului Public pe 2015 au fost aprobate, miercuri, de comisiile reunite de buget din Camera Deputaţilor şi Senat, amendamentul privind suplimentarea sumelor pentru DNA fiind respins.
Bugetul Ministerului Justiţiei pe 2015, de 2,7 miliarde de lei, a fost aprobat, miercuri, de comisiile reunite de buget, acesta fiind cu 21,7% mai mic decât cel din 2014.
Parlamentarii au respins singurul amendament avizat favorabil de comisiile juridice, privind alocarea unei sume suplimentare de 2 milioane de lei pentru avocaţii din oficiu.
Totodată, bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost aprobat, Pocurorul general, Tiberiu Niţu, precizând că resursele alocate sunt suficiente.
Parlamentarii au respins un amendament referitor la suplimentarea bugetului DNA cu 13,5 milioane de lei.
Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice a precizat că suplimentarea nu se poate face din fondul de rezervă al guvernul, care este de doar 8 milioane de lei, astfel că amendamentul a fost respins.
Bugetul Ministerului Justiţie pe 2015, de 2,7 miliarde de lei, a fost avizat favorabil de comisiile juridice din Parlament, cu amendamentul unei suplimentări de aproximativ 2 milioane de lei pentru activitatea avocaţilor din oficiu.
Bugetul MJ pe 2015 este de 2.710.586.000 de lei, cu 21,7 la sută mai puţin decât cel din 2014 (3.461.593.000 de lei), potrivit proiectului de buget.
Bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost avizat favorabil de comisiile juridice din Parlament, procurorul general Tiberiu Niţu declarând că resursele alocate sunt satisfăcătoare.
Ministerul Public are pe 2015 un buget de 709.281.000 de lei, cu 31,94 la sută mai puţin decât în 2014 (1.042.147.000 de lei), potrivit proiectului de buget.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va avea anul viitor un buget de 22 milioane euro, în creştere faţă de bugetul de 20 milioane euro prevăzut pentru acest an, a anunţat vinerea trecută, premierul Victor Ponta, precizând că pe site-ul Ministerului de Finanţe a fost publicată "doar o sinteză" a proiectului de buget.
Precizările au fost făcute după ce, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că în proiectul de buget pentru 2015, publicat de Ministerul Finanţelor Publice, nu pot fi identificate fondurile alocate pentru instituţie, ci acestea sunt incluse în cele pentru Ministerul Public, instituţie care ar urma să aibă un buget cu 31,94% mai mic decât cel din 2014.
Conducerea DNA a solicitat iniţial un buget pentru 2015 de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent în lei), în comparaţie cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014, luând în considerare fondurile minime necesare bunei funcţionări a activităţii instituţiei.
Ulterior, vineri, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, anunţa că a fost informată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor că propunerile bugetare ale DNA urmează să se regăsească în fişa de buget a instituţiei.
Şi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, arăta că DNA va avea bugetul solicitat în 2015, precizând că situaţia a fost clarificată în urma discuţiei pe care a avut-o cu procurorul şef al DNA şi cu ministrul Justiţiei.