POLITIC: Comisia de Cod electoral a finalizat proiectul legii partidelor: Un partid se poate înfiinţa cu 3 membri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Comisia de Cod electoral a finalizat proiectul legii partidelor: Un partid se poate înfiinţa cu 3 membri

Comisia de Cod electoral a finalizat, joi, proiectul de lege privind partidele politice, stabilind, între altele, că un partid se poate înfiinţa doar cu trei membri, proiectul de lege urmând să fie trimis luni în dezbaterea Senatului.

„Cetăţenii se pot asocia câte trei şi pot candida", a precizat preşedintele comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea, după şedinţă.

Comisia a stabilit de asemenea ca locul registrului partidelor, unde se face înregistrarea formaţiunilor politice, să rămână ca şi în prezent Tribunalul Bucureşti şi a precizat condiţiile în care se face radierea partidelor.

„Radirea se face pe câteva măsuri luate de către comisie cu doar un vot împotrivă: trebuie să candidezi în două alegeri consecutive, la alegerile locale trebuie să depui liste incomplete (...) în minimum 75 din localităţi, la alegerile parlamentare fie depui o listă completă într-un judeţ, fie o listă incompletă în trei judeţe. Sunt două condiţii simple, astfel încât atunci când te asociezi ai o platformă politică, un statut şi dorinţa ta este de a câştiga mandate într-un consiliu pentru a schimba politicile publice în acest consiliu în interesul cetăţeanului. Scopul unui partid politic este acela de a câştiga alegerile, diferit de scopul unei organizaţii neguvernamantale. Aici, la partide, există obligaţia să candidezi, să faci campanie electorală şi să câştigi voturi ca să poţi să intri în Consiliul local", a explicat Zgonea.

Proiectul de lege va fi trimis luni la Senat pentru a intra în dezbatere la comisie şi în plen, apoi va ajunge la Camera Deputaţilor.

Comisia de Cod electoral a finalizat şi proiectele privind alegerile locale şi finanţarea partidelor.

„Am demonstrat că atunci când există voinţă politică putem să ne ţinem de angajamente, trei din cele patru legi sunt finalizate. Avem angajamentele făcute, aşteptăm amendamentele parlamentarilor. Cred că am făcut o treabă bună. Majoritatea observaţiilor făcute de organizaţiile neguvernamentale au fost trecute în proiectele de lege. În acest moment, legea este mult mai europeană decât în trecut. Cetăţenii se pot asocia câte trei şi pot candida. Finanţarea este una transparentă, campaniiile sunt doar din banii publici şi regulile sunt mult mai clare. Eliminăm o problemă grea, votul multiplu prin informatizarea secţiilor de vot", a spus Zgonea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro