Proiectul noului Cod fiscal a trecut de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, a aprobat joi legea cu 279 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi 5 abţineri.
Camera Deputaţilor a adoptat anterior, în cursul dimineţii, pe articole, reexaminarea Codului fiscal, neînregistrându-se nicio modificare faţă de raportul Comisiei de buget.
Premierul Victor Ponta a ajuns în plen după exprimarea votului la Codul fiscal.
În plen au luat cuvântul liderii PNL şi PSD, Alina Gorghiu, respectiv Liviu Dragnea, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorvici, din partea Guvernului, precum şi Florentin Gust, din partea PSRO, care a anunţat că deputaţii acestui partid au votat împotriva proiectului. De asemenea, la şedinţa plenului a fost prezentă şi Elena Udrea.
Principalele amendamente la Codul fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole - în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017.
Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, miercuri, reexaminarea Codului fiscal, neînregistrându-se nicio modificare faţă de raportul Comisiei de buget, votul final urmând să fie dat la ora 12.00, în prezenţa premierului Victor Ponta.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat principalele prevederi ale Codului Fiscal, printre care reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole - în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017.
Teodorovici a precizat că au fost făcute şi câteva amendamente pentru corelarea Codului fiscal, corelarea cu jurisprudenţa Curţii Europene, îndreptarea unor erori tehnice sau gramaticale, corelare cu unele acte normative intrate în vigoare după adoptarea Codului fiscal şi că s-a avut în vedere şi necesitatea punerii în aplicare a unor decizii ale Curţii Constituţionale.
Liderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat, la dezbaterile generale, că liberalii vor vota prevederile noului Cod Fiscal, arătând că speră să se realizeze stabilitate fiscală prin acordul politic, predictibilitate prin termenele impuse, iar echitatea va fi realizată în guvernarea liberală.
"PNL are un program de reducere fiscală. Ceea ce ne propune guvernarea PSD este aparent o reducere de fiscalitate. Se propune să se readucă TVA la 20%. Cu alte cuvinte, nu este reducere de fiscalitate, este readucerea la cota iniţială. Singura reducere este cota pe dividende, pentru că eliminarea accizei la carburanţi şi taxa pe stâlp sunt taxe introduse de Guvuvernul Ponta. PNL a avut o cu totul altă abordare, noi am considerat ca cel mai important lucru în fiscalitate este reducerea CAS. Este un obiectiv când PNL va veni la guvernare", a adăugat Nicolăescu.
"Nu poţi să faci o reducere fiscală masivă fără să afectezi echilibrele macroeconomice. Prin acordul politic se realizează acest lucru. Eşalonarea de impozite şi taxe va garanta că România va găsi posibilitatea de dezvoltare în viitor. PNL va vota Codul fiscal în forma prezentată acum", a adăugat Nicolăescu.
Deputatul PSD Viorel Ştefan, preşedintele Comisei de buget, a spus că prin adoptarea acestui cod guvernarea PSD se apropie de realizarea tuturor obiectivelor cuprinse în programul de guvernare al USL.
"Prin adoptarea acestui Cod fiscal, guvernarea noastră se apropie de realizarea tuturor obiectivelor care au fost prezentate în programul USL. USL a fost o construcţie politică unde şi doctrina liberală şi-a găsit locul. Dacă mergem pe faptul că relaxarea fiscală este apanajul liberalilor, este o greşeală", a spus Ştefan.
El a arătat că, înainte de vacanţa parlamentară, PNL a propus reducerea cotei TVA la 19%, iar apoi "a avut o revelaţie" şi s-a răzgândit.
"Am prevăzut în Codul fiscal că orice măsură de relaxare fiscală se poate lua în interiorul unui exerciciu bugetar, am pus barieră în tentaţia guvernelor să înăsprească fiscalitatea peste noapte. Să rămânem în această paradigmă, fiscalitatea să nu rămână subiectul de dispute politice. Face rău oamenilor de afaceri, haideţi să stabilim prin consens", a mai spus Viorel Ştefan.
Deputatul UDMR Erdey a spus că, în esenţă, prevederile noului Cod fiscal respectă obiectivele UDMR.
"Cu toate acestea, UDMR consideră că varianta votată în iunie a fost foarte bună, dar pentru prudenţialitate şi pentru a elimina orice temere de aplicare a legii, UDMR este de acord cu această formă a codului. Avem nevoie de acest cod pentru a rezolva legea salarizării privind mediul bugetar", a adăugat deputatul UDMR.