POLITIC: Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării în cazul lui Darius Vâlcov, aprobată de Senat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării în cazul lui Darius Vâlcov, aprobată de Senat

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată de Senat, fiind înregistrate, potrivit unor surse parlamentare, 97 de voturi "pentru".

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova nu trece de Senat, fiind întrunite 79 de voturi "pentru", 67 "împotrivă", 5 abţineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro