Propunerile de modificare a legii ANI, formulate de către deputatul UDMR Marton Arpad "e limpede că vor goli de conţinut Agenţia, care nu-şi va mai putea îndeplini scopul definit în condiţionalitatea 2 a Mecanismului de Cooperare şi Verificare", subliniază Cătălin Macovei într-un interviu pentru RFI.
ANI nu va mai avea nici măcar rol de bibliotecă, dacă se adoptă amendamentele UDMR, crede şeful Agenţiei. "Pe lângă faptul că, iată, candidaţii nu vor mai fi obligaţi să depună declaraţii de avere, nici măcar celelalte persoane care sunt verificate de noi nu vor mai avea declaraţiile postate pe site, deci nu vor mai fi publice, iar în procesul de verificare noi nu vom mai putea cere date niciunei instituţii. Deci nici măcar rol de bibliotecă nu vom mai avea!", a avertizat Macovei.
Preşedintele ANI subliniază că "în momentul în care un asemenea proiect ar trece, Agenţia pur şi simplu nu şi-ar mai justifica existenţa. Mai bine se desfiinţează, decât să cheltuiască bani de la buget pentru nişte atribuţii care sunt pur şi simplu de faţadă, ca să spun aşa!".
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate spune că nu-l surprind propunerile UDMR de modificare a legii ANI: "Nu mai sunt surprinzătoare astfel de atacuri pentru noi, reducerea bugetului, încercările repetate de contestare şi modificare a legii, nici măcar limbajul folosit la adresa noastră nu mai este ceva nou". Cătălin Macovei mai afirmă că unii parlamentari "legiferează în interes personal, mulţi dintre ei sunt verificaţi şi probabil că acesta este un mod absurd de a se apăra".
"Totuşi, vreau să văd partea plină a paharului: acestor persoane chiar le e teamă de ANI, se pare, care iată că funcţionează", continuă şeful Agenţiei Naţionale de Integritate. Macovei mai afirmă că "toate partidele sunt în egală măsură ostile ANI şi nu numai ANI, ci instituţiilor anti-corupţie, în general".
Cătălin Macovei apreciază că legea ANI nu trebuie modificată: "În momentul de faţă, legea ANI este un instrument destul de puternic în verificarea averilor, conflictelor de interese şi incompatibilităţilor, aşa că nu trebuie să umblăm în acest moment la lege. Legea, cu minusurile ei este suficient de bună pentru a-şi atinge scopul în acest moment".