Liderul PDL Vasile Blaga a declarat că dacă Elena Udrea va continua atacurile la adresa partidului este posibil să fie luate măsuri ce pot merge până la excludere, menţionând că speră să nu se ajungă până acolo, dar că aceasta riscă într-o astfel de situaţie o suspendare din PDL.
"Ar trebui să decidă, până la urmă, doamna Udrea: mai rămâne în partid sau nu mai rămâne în partid, că despre asta este vorba. Poate să rămână în partid dacă respectă deciziile partidului, dacă nu le respectă, iar decizia partidului este luată de peste 100.000 de membri, ea nu are un regim special în partid, chiar dacă o cheamă Elena Udrea, va trebui la un moment dat să aplicăm Statutul. Nu este o ameninţare, este o constatare", a declarat Blaga la "Gândul Live".
El a precizat că deciziile partidului trebuie respectate de către toţi membrii partidului, în caz contrar existând capitolul de sancţiuni.
"Dacă are alte opţiuni, poate să le materializeze într-o altă zonă politică, nu e nicio reţinere", a adăugat el.
Blaga a fost întrebat dacă este posibil să se meargă până la excluderea Elenei Udrea din partid în cazul în care aceasta va continua să facă declaraţii despre care el spune că aduc deservicii partidului.
"Este posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până acolo. Sper să nu ajungă până acolo, dar o suspendare din partid riscă dacă continuă în ritmul ăsta, pentru că noi credem că sunt ataşaţi valorilor PDL cei care se luptă cu USL, nu în fiecare zi fac observaţii partidului", a declarat Vasile Blaga.
Liderul democrat-liberal a adăugat că "în interiorul partidului nu sunt VIP-uri", iar deciziile trebuie respectate de toată lumea. El a apreciat că ieşirile critice ale Elenei Udrea nu fac bine PDL în an electoral şi ar prefera ca aceasta să fie "mai mult colegă de partid şi să nu joace rolul analistului sau a Mamei Omida".
Blaga s-a arătat deranjat de declaraţiiile lui Udrea referitoare la şansele pe care Crin Antonescu le are la prezidenţiale şi la susţinerea pe care aceasta şi-a declarat-o pentru o candidatură a lui Emil Boc, în defavoarea celei a lui Cătălin Predoiu, validat ca prezidenţiabil PDL în cadrul unei competiţii interne la care au votat peste 100.000 de membri de partid.
"Pe Emil Boc l-am invitat să participe la competiţia internă din partid şi ar fi avut cele mai mari şanse, dar nu doreşte să participe la competiţia prezidenţială din acest an", a precizat preşedintele PDL.
Blaga a mai spus că, în următoarea perioadă, cazul Elenei Udrea ar putea fi discutat într-o şedinţă a conducerii PDL unde aceasta va fi chemată să-şi explice punctul de vedere, urmând a se lua o decizie, dacă se va considera necesar.
Anterior, miercuri, Vasile Blaga, a declarat că ar prefera ca Elena Udrea să fie mai mult colegă de partid cu democrat-liberalii şi mai puţin analist politic sau să joace rolul "mamei Omida". În replică, Elena Udrea a spus că s-ar bucura mult dacă preşedintele PDL "nu ar juca rolul lui Iosefini încercând să scoată din joben un candidat minune la prezidenţiale".