Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că trebuie dat ceasul înapoi şi trebuie verificate marile restituiri, atât de păduri, cât şi de terenurile agricole, pentru a vedea cât de legale au fost, adăugând că, după revendicările care sunt, ar trebui să fie România de două ori ca suprafaţă.
Preşedintele a arătat la Adevărul Live că dosarul retrocedărilor în care sunt implicaţi Viorel Hrebenciuc şi senatorul Ilie Sârbu este un dosar în care "trebuie spus «stop joc»".
"Trebuie dat ceasul înapoi şi verificate marile restituiri, cât de legale au fost. Am primit sute, mii de reclamaţii de la foştii proprietari, că nu li s-a dat, că s-a dat altora, cu acte false. Ar trebui un an sau doi să se verifice restituirile", a apreciat şeful statului, precizând că ar face aceste verificări la păduri şi la terenurile agricole.
"Dacă ne-am potrivi la solicitările care sunt şi la revendicările care sunt, ar trebui să fie România de două ori ca suprafaţă, pentru a face restitutio in integrum. Este mult fals în acest proces, trebuie oprit şi stabilite reguli clare", a afirmat Traian Băsescu, precizând că trebuie eliminate şi drepturile litigioase.