POLITIC: Antonescu: O să ne împrumutăm parlamentarii care nu au altă sursă de venit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Antonescu: O să ne împrumutăm parlamentarii care nu au altă sursă de venit

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, referitor la nemulţumirea unor aleşi USL care rămân fără o sursă de venit în urma grevei parlamentare, că "nu asta e problema" şi a asigurat că cei care au nevoie vor fi ajutaţi.

Întrebat ce se va întâmpla cu unii parlamentari ai USL nemulţumiţi de recomandarea Opoziţiei de a-şi dona indemnizaţiile, Antonescu a precizat că se vor împrumuta. "Domnul senator Ghişe este un om care a spus un lucru foarte simplu, foarte cinstit, nu văd nimic nelalocul lui. Omul a spus şi nu e numai situaţia domniei sale, că este singurul său venit. Bineînţeles că noi vom respecta, inclusiv domnul Ghişe, decizia politică pe care am luat-o şi aşa cum am spus, o să ne ajutm între noi, o să ne împrumutăm, o să ne susţinem, nu asta e problema", a declarat Antonescu.

În ceea ce priveşte faptul că unii parlamentari USL au semnat condica la Camera Deputaţilor, liderul PSD,Victor Ponta, a spus că ei îşi vor dona banii primiţi. "Au semnat condica pentru că asta e decizia noastră, ca la Cameră să nu participăm la plen sau la comisii, în schimb declaraţii politice, interpelări politice, lucruri care ţin de activitatea deputatului în teritoriu să se desfăşoare în continuare, iar cei care au semnat vor dona banii", a explicat liderul social-democrat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro