POLITIC: Ambasadorul SUA: Este inacceptabil un referendum care nu este în concordanţă cu Constituţia. Ar provoca o criză foarte periculoasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ambasadorul SUA: Este inacceptabil un referendum care nu este în concordanţă cu Constituţia. Ar provoca o criză foarte periculoasă

"Prim-ministrul Ponta a solicitat Parlamentului României să convoace rapid o sesiune extraordinară pentru a adapta legislaţia referitoare la referendumul din 29 iulie conform recentei hotărâri a Curţii Constituţionale. Preşedinţii ambelor Camere ale Parlamentului ar trebui să acţioneze fără întârziere în acest sens. Prim-ministrul are absolută dreptate că este inacceptabilă desfăşurarea unui referendum care pare în neconcordanţă cu prevederile Constituţiei. Acest lucru ar provoca intenţionat o criză constituţională foarte periculoasă", afirmă ambasadorul Gitenstein într-un comunicat de presa.

De asemenea, ambasadorul SUA arată că atât prim-ministrul, cât şi preşedintele interimar i-au repetat angajamentul lor public de a respecta toate deciziile Curţii Constituţionale.

"Prim-ministrul Victor Ponta a confirmat acest angajament solicitând Parlamentului să acţioneze. Sunt încrezător că preşedintele interimar Crin Antonescu va face acelaşi lucru semnând o lege a referendumului în concordanţă cu hotărârea Curţii Constituţionale imediat ce aceasta ajunge pe biroul său", adaugă Gitenstein.

Totodată, el consideră că "dacă devine evident că Parlamentul nu doreşte sau nu se poate reuni şi acţiona imediat, atunci Guvernul ar trebui să ia măsurile care sunt de competenţa sa pentru a se asigura că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt în deplină concordanţă cu recenta decizie a Curţii Constituţionale privind referendumul".

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Premierul Victor Ponta a anunţat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că a trimis preşedinţilor celor două camere al Parlamentului o scrisoare în care propune convocarea unei sesiuni extraordinare în care să coreleze toate textele de legi privind referendunul cu decizia Curţii Constituţionale.

El a arătat că modul de derulare a referendumului va fi stabilit de către Parlament.

Guvernul a transmis ulterior un comunicat în care arată că, având în vedere decizia Curţii Constituţionale pronunţată în 10 iulie asupra Legii pentru modificarea articolului 10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, premierul Victor Ponta a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care le adresează rugămintea de a analiza posibilitatea organizării în cât mai scurt timp a unei sesiuni extraordinare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro