Poli Iaşi are datorii de aproximativ 550.000 de euro către bugetul statului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poli Iaşi are datorii de aproximativ 550.000 de euro către bugetul statului

"Pe lângă datoriile pe care le avem faţă de jucători şi faţă de terţi, avem datorii de aproximativ 550.000 de euro faţă de bugetul statului . Sper să putem rezolva problema conturilor care sunt blocate, deoarece avem banii primiţi din rata a doua a drepturilor de televiziune aferente sezonului trecut. În plus, avem promisiunea acţionarilor că vor da aproximativ 100.000 euro. Deci, în mod normal, nu ar trebui să ne facem griji în privinţa acestor datorii şi nici cu obţinerea licenţei", a spus Cristian Stărică.

Oficialul clubului ieşean a adăugat că speră ca în cel mai scurt timp să fie achitate şi datoriile faţă de jucători: "În perioada în care jucătorii au fost în cantonamentul din Antalya, am reuşit să le plătim acestora salariile pe luna noiembrie. Sper ca în scurt timp să le achităm şi drepturile salariale aferente lunii decembrie. Important este faptul că jucătorii noştri au dat dovadă de caracter şi au înţeles că trecem printr-o perioadă mai grea. Nu s-a pus niciun moment problema ca vreun jucător să-şi dorească să devină liber de contract din cauza faptului că nu şi-a primit salariul la timp", a explicat Stărică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro