• agresiunea s-a produs chiar în ziua de 1 Decembrie, când polițistul de 56 de ani își exercita atribuțiile de serviciu în zona barierei de acces pe Faleza inferioară a Dunării, în spatele sediului ANAF • acesta a atras atenția unui bărbat care lovea cu picioarele în ușa toaletei de lângă barieră • individul s-a îndepărat de ușa toaletei, iar polițistul local s-a întors cu spatele, moment în care a fost atacat de mai mulți inși • polițistul a ajuns la spital unde s-a constatat că a suferit traumatisme grave în zona feței și a membrelor superioare, el fiind transferat la București • procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar cercetările continuă pentru depistarea autorilor
Agresiune asupra unui polițist local, chiar în ziua de 1 Decembrie, în timp ce acesta își desfășura activitatea specifică pe Faleza Dunării. Bărbatul a atras atenția unui bărbat care lovea ușile unei toalete, iar apoi a fost atacat de mai mulți bărbați. Polițistul local a ajuns la spital cu mai multe leziuni, el urmând să fie supus unor intervenții chirurgicale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar cercetările continuă pentru depistarea autorilor. A fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, întrucât bărbatul agresat se afla
în timpul serviciului.
Potrivit datelor transmise de la Poliția Locală Brăila, în data de 01.12.2024, în jurul orei 16.50, polițistul local care își exercita atribuțiile de serviciu în zona barierei de acces pe Faleza inferioară a Dunării, în spatele sediului ANAF Brăila, a fost agresat de mai multe persoane necunoscute, suferind vătămări corporale grave. ”Polițistul local, în vârstă de 56 de ani, atrăsese atenția unui bărbat care lovea cu picioarele în ușa toaletei de lângă barieră să se oprească, iar după ce bărbatul s-a îndepărtat de ușa toaletei, polițistul local s-a întors cu spatele pentru a-și continua serviciul. După câțiva pași, acesta a fost atacat de mai mulți indivizi, care l-au lovit în zona capului, posibil cu un obiect de tip «box», apoi, după ce polițistul a căzut la pământ, au continuat să-l lovească cu picioarele. După atac, bărbații au fugit, iar polițistul local a reușit să apeleze dispeceratul Poliției Locale”, au transmis reprezentanții unității.
Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție din cadrul Poliției Locale Brăila și a fost solicitată o ambulanță. Polițistul local a fost transportat de urgență la spital, unde s-a constatat că a suferit traumatisme grave în zona feței și a membrelor superioare. În această dimineață (n.r. - luni), arată lucrătorii Poliției Locale, bărbatul a fost transferat către un spital de specialitate din București, unde va suferi o serie de intervenții chirurgicale la nivelul feței. Cazul a fost preluat de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în vederea continuării cercetărilor, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila va fi, de asemenea, sesizat.
Dosar penal pentru ultraj
Am solicitat date privind acest caz și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, iar de aici ni s-a comunicat că este în lucru un dosar penal pentru ultraj. Ancheta este încă în curs, astfel că nu s-au putut transmite mai multe date în acest caz. Cert este că se fac investigații, de polițiști și procurori, pentru identificarea bătăușilor. ”Urmare a solicitării dvs. din data de 2 decembrie, referitoare la incidentul din data de 1 Decembrie, vă comunicăm următoarele: În evidențele Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, constând în aceea că, la data de 1 Decembrie, un polițist local a fost agresat fizic de mai multe persoane, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Faleza Dunării din Municipiul Brăila. Cercetările sunt efectuate de procurorul de caz în vederea identificării autorilor și a lămuririi situației de fapt.
Dat fiind caracterul nepublic al urmăririi penale, la acest moment nu pot fi puse la dispoziție alte informații referitoare la respectivul dosar, conform prevederilor art. 12, alin.1, lit. e din Legea 544/2001 și art. 28 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media adoptat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 197/2019”, se arată în comunicatul semnat de Prim procuror Ion-Dan Constantinescu.