• marți, polițiștii au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei, și au reținut în vederea suspendării trei permise de conducere
Aproape 40 de evenimente au necesitat intervenția oamenilor legii, pe parcursul zilei de marți, 9 aprilie! Potrivit polițiștilor, siguranța cetățenilor este o prioritate, iar structurile Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila acționează permanent pentru prevenirea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
La data de 9 aprilie, în cele 24 de ore, polițiștii au acționat la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale. Au fost organizate 14 acțiuni și s-a intervenit la 36 de evenimente, dintre care 30 au fost sesizate de cetățeni prin apel de urgență 112.
”Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce trei permise de conducere și au ridicat două certificate de înmatriculare”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.