* în data de 5 ianuarie, oamenii legii au efectuat verificări în 41 de societăți comerciale și au controlat 112 vehicule * au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei
Polițiștii continuă acțiunile de control în locuri aglomerate, pentru prevenirea răspândirii Covid-19.
În data de 5 ianuarie, polițiștii împreună cu jandarmi și lucrători ale celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, precum și măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.
Astfel, au fost desfășurate 10 acțiuni punctuale vizând societăți comerciale, precum marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, piețele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și care asigură transportul angajaților. “În cadrul acțiunilor desfășurate, forțele implicate au efectuat verificări în 41 de societăți comerciale și au controlat 112 vehicule. Urmare a abaterilor constatate la nivel județean, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Polițiștii reamintesc faptul că portul măștii de protecție este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spațiile publice deschise aglomerate!
Tot în cursul zilei de ieri a fost depistată o persoană care nu a respectat măsura carantinării ce fusese dispusă anterior, aceasta fiind sancționată contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.000 lei, conform prevederilor Legii 55/2020.