* polițiștii au procedat la oprirea autovehiculului, moment în care bărbatul în vârstă de 33 de ani a coborât, având un comportament deviant, iar asupra sa a fost descoperit un cuțit tip briceag * individul a devenit agresiv verbal, el fiind încătușat și condus la sediul poliției, apoi a fost internat la Spitalul de Psihiatrie
Un pasager aflat într-un autoturism care circula pe strada Gării a adresat cuvinte jignitoare polițiștilor aflaţi în patrulare. La oprirea autovehiculului, bărbatul a aruncat cu vorbe grele, iar polițiștii l-au încătuşat. El a ajuns apoi la Psihiatrie.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în seara de 16 mai, ora 19:40, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică efectuau serviciul de patrulare auto în municipiu. În zona bulevardul Dorobanților, la intersecție cu strada General Eremia Grigorescu, au fost depășiți de un vehicul al cărui pasager a ieșit pe geam și a adresat expresii jignitoare polițiștilor. „Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a vehiculului în cauză, moment în care pasagerul a coborât, având un comportament deviant. În urma efectuării controlului corporal, asupra pasagerului de 33 de ani, din Brăila, a fost descoperit un cuțit tip briceag, moment în care a devenit agresiv verbal, acesta fiind încătușat și condus la sediul poliției. Bărbatul de 33 de ani a fost internat la spitalul de psihiatrie. Aceasta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.900 de lei pentru săvârșirea de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și cu amendă, în valoare de 4.500 de lei conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au precizat polițiștii.
Totodată, cuțitul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.