Poliţistul suspectat de şpagă, achitat în primă instanţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţistul suspectat de şpagă, achitat în primă instanţă

Acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi încasat o mită de 1.000 de euro, ofiţerul din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Eftincă Stănică - Iulian, a fost scos nevinovat, cel puţin în primă instanţă. Tribunalul Brăila a dispus, miercuri, achitarea ofiţerului judecat pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Soluţia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel. "Achită pe inculpatul Eftincă Stănica Iulian privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal. Constată încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpat. Dispune restituirea către inculpat a sumei de 500 lei, consemnată la CEC Bank-Sucursala Galaţi cu recipisa din 20.06.2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel", este soluţia pronunţată de Tribunalul Brăila, în data de 18 martie, după cum se arată pe site-ul instanţei.
Potrivit comunicatului DNA, din 5 iunie 2014, procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Stănică Iulian Eftincă. Inspectorul din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila - Poliţia Municipiului Brăila, Biroul de Investigaţii Criminale era suspectat că a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă. "În ziua de 26 februarie 2014 inculpatul Eftincă Stănică Iulian, a pretins de la un martor denunţător suma de 1.000 euro, iar în ziua de 28 februarie 2014 a primit de la acesta suma de 500 lei, pentru a-şi trafica influenţa pe care o are pe lângă un coleg de birou. Prin această intervenţie, inculpatul a urmărit ca unul dintre colegii săi de birou să soluţioneze favorabil un dosar penal, care-l privea pe martorul denunţător, privind furtul unui autovehicul", au stabilit procurorii DNA Galaţi.
La jumătatea lunii iulie, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Eftincă, dosarul fiind trimis spre judecare la Tribunalul Brăila.
Poliţistul acuzat că ar fi intenţionat să bage 1.000 de euro în propriul buzunar nu-şi mai poate desfăşura activitatea la Biroul de Investigaţii Criminale. Asta pentru că, potrivit statutului poliţistului, el trebuie să aştepte să i se dovedească vinovăţia sau nevinovăţia de către instanţă. După forumlarea apelului în cauză, dosarul va ajunge la Curtea de Apel Galaţi unde judecătorii vor decide dacă ofiţerul este sau nu vinovat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro