Motopoliţistul brăilean Cristian Dobrilă mai are mult de tras până îşi va reveni în totalitate, problema rămânând în continuare la piciorul stâng. Poliţistul implicat în luna iulie 2011 într-un grav accident rutier la Constanţa a ajuns acasă în urmă cu aproximativ două săptămâni. El urmează să fie dus la o clinică de recuperare tot din străinătate, posibil în Franţa, după cum ne-a informat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Brăila, scms. Bogdan Zotoi. În ceea ce priveşte starea de sănătate a tânărului poliţist, acesta ne-a spus că problema braţelor s-a rezolvat, însă mai are nevoie de recuperare pentru picioare, în special cel stâng, pe dreptul putând să îl folosească. "A venit acasă, urmează să plece în Franţa, sunt promisiuni. Va mai sta probabil o săptămână acasă, până se va decide cu exactitate unde va pleca. La sfârşitul săptămânii viitoare se va stabili. El spune că se simte bine, oricum s-a refăcut până la brâu, problema rămâne la picioare. Are 7 luni de la accident, cu siguranţă recuperarea va mai dura încă un an", ne-a declarat şeful SPR.
Până acum, poliţistul Cristian Dobrilă s-a aflat la o clinică din Israel, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la braţe. În Israel, unde a fost dus de familie la câteva săptămâni de la accident, motopoliţistul Dobrilă a suferit de fapt o a doua intervenţie, după ce medicii de acolo au constatat că operaţia din România a fost una nereuşită. Reprezentanţii clinicii israeliene au luat această decizie la vremea respectivă pentru că poliţistul prezenta dureri la nivelul braţelor şi nu îşi putea începe procesul de recuperare generală, unde era nevoie să se folosească aproape în permanenţă de acestea. Ulterior, a urmat un prim proces de recuperare pentru folosirea mâinilor, abia după aceea trecându-se la recuperarea generală.
Reamintim faptul că poliţistul brăilean a fost implicat într-un accident rutier care s-a petrecut pe 17 iulie, la Constanţa, pe DN 22 C, între Castelu şi Medgidia. Poliţistul, detaşat în zona litoralului pe timpul verii, s-a angajat în urmărirea Mercedesului condus de Beniamin Ţânţaş, alături de Natalia Mateuţ, care a intrat în mai multe depăşiri neregulamentare şi care circula imprudent. Acesta însă nu a reuşit să-i mai ajungă din urmă, pentru că a pierdut controlul motocicletei într-o curbă extrem de periculoasă şi s-a izbit de un BMW, care venea pe contrasens. În urma accidentului, poliţistul a suferit fracturi de coloană şi răni deosebit de grave, pentru care a fost internat la acea vreme la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi apoi mutat cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Medicii de acolo l-au operat la mâini, însă problema cea mai serioasă era reprezentată de fracturile la coloană. După câteva săptămâni, poliţistul a fost transportat pe banii familiei la un spital din Israel, unde a fost operat cu succes şi la coloană. Efortul financiar a fost posibil şi datorită donaţiilor primite din partea colegilor, prietenilor, motocicliştilor şi tuturor celor care au fost impresionaţi de cazul său.