Poliţia Locală stă cu ochii pe brăilenii care nu îşi curăţă trotuarele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţia Locală stă cu ochii pe brăilenii care nu îşi curăţă trotuarele

Poliţia Locală Brăila a patrulat, luni şi marţi, pe raza municipiului Brăila, aducându-le la cunoştinţă persoanelor fizice, dar şi agenţilor economici, că au datoria de a curăţa trotuarele din faţa spaţiilor pe care le au în proprietate sau administrare. "Au fost notificaţi 549 agenţi economici şi 528 brăileni, persoane fizice. Cei mai mulţi dintre aceştia au manifestat înţelegere şi, foarte probabil, se vor conforma. În zilele următoare, vom începe aplicarea de sancţiuni acolo unde vom mai găsi trotuare necurăţate", ne-a declarat Georgică Tănase, şeful Compartimentului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Brăila. Acesta spune că au fost identificate şi 111 spaţii comerciale nefuncţionale şi 109 imobile nelocuite. În cazul acestora, teoretic ar trebui amendaţi proprietarii, însă procedura este una foarte dificilă. În mod normal, şi operatorii de salubritate ar trebui să intervină pe domeniul public, iar dacă în unele staţii de autobuz s-a curăţat, ieri, zăpada, alte locuri au fost complet ignorate. De exemplu, scările care coboară spre faleza Dunării, atât cele de pe Esplanadă, cât şi cele de la capătul bulevardului Independenţei, erau ieri pline de zăpadă şi gheaţă. "Sunt pasibili de amenzi şi operatorii de salubritate, dacă nu intervin pe sectoarele de competenţă. Există, totuşi, o prioritizare. Dacă astăzi (ieri n.n.) s-a acţionat în staţiile de transport public, probabil că mâine (azi n.n.) se va intra şi în zonele de agrement. Dacă se întârzie cu aceste intervenţii, putem aplica sancţiuni", ne-a mai declarat Georgică Tănase. Potrivit acestuia, sancţiunile pentru necurăţarea zăpezii de pe trotuare se încadrează între 50 şi 200 lei, pentru persoane fizice, şi 250 - 750 lei, pentru persoane juridice. Ieri, au fost amendaţi şapte brăileni, cu câte 50 lei, deoarece au fost surprinşi în timp ce împrăştiau zăpada de pe trotuar pe partea carosabilă a unor străzi, inclusiv pe linii de tramvai, în anumite cazuri.

Cum lucrează "salubriştii" de la "Braicata"

După ce, luni dimineaţă, câteva zeci de "salubrişti" de la "Braicata" au luat cu asalt platoul din fata Palatului Administrativ, abia după amiază au trecut şi în alte zone adiacente Căii Călăraşilor, inclusiv în staţiile de autobuz. S-a intervenit şi cu "BobCat"-uri cu lamă pe trotuar, spre satisfactia celor care nu şi-au dat zăpada din faţa magazinelor. Şi cum la noi "lucrul bine început, jumătate e făcut" putem consemna după cum urmează: trotuarul din dreptul statuii Ecaterinei Teodoroiu a fost "degajat" mai mult de sutele de pietoni; spre sediul ANAF, contribuabilii care au trecut rând pe rând au format o cărare îngustă, bună şi aceea până la o deszăpezire corespunzătoare, iar lângă Şcoala Waldorf, spre Piaţa Concordiei, zăpada de sub un panou Regio neinspirat amplasat a rămas (din comoditate) neridicată. De altfel, insuficient controlaţi şi obişnuiţi cu "lasă că merge şi aşa", cei de la "Braicata" nu au mai catadicsit să ia la lopată şi mocirla din dreptul trecerilor de pietoni. De altfel, multe dintre aceste treceri erau blocate cu munţi de zăpadă strânsă cu buldozerele şi lăsată fix în acea poziţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro