Mergi la conţinutul principal

Poliţia de Frontieră Brăila se desfiinţează

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Brăila va fi desfiinţat, iar poliţiştii de frontieră vor fi transferaţi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila, acoperind astfel deficitul de cadre cu care se confruntă această instituţie în momentul de faţă. Declaraţia a fost făcută, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către comisarul Cătălin Chivu, şeful IPJ. Acesta a explicat că, potrivit unor noi dispoziţii guvernamentale, toate inspectoratele Poliţiei de Frontieră care nu se află pe graniţă vor fi asimilate de către Inspectoratele de Poliţie judeţene. Întrebat când anume se va pune în practică această măsură, comisarul Chivu nu a precizat o dată anume, însă a spus că este vorba de viitorul foarte apropiat.

Actualul comandant al IJPF Brăila, Dorin Condruz, ne-a confirmat informaţia, precizând că transferarea poliţiştilor de frontieră către IPJ se va face etapizat, termenul de finalizare fiind momentul aderării României la spaţiul Schengen, adică martie 2011. Condruz ne-a informat că, în momentul de faţă, la IJPF Brăila activează peste 250 de cadre - ofiţeri şi subofiţeri. O parte dintre aceştia provin, însă, din Galaţi şi Tulcea şi, cel mai probabil, vor depune cerere de transfer către Inspectoratele de Poliţie din judeţele respective.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro