• lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila sunt la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada 21-26 decembrie, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice • în caz de nevoie, brăilenii trebuie să sune imediat la numărul de urgenţă 112
În minivacanţa prilejuită de sărbătoarea Crăciunului, peste 850 de poliţişti vor acţiona pentru ca oamenii să poată petrece în linişte şi siguranţă.
Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila sunt la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada 21-26 decembrie, pentru asigurarea ordinii publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor cetăţenilor. “Folosind peste 60 de autospeciale în medie, zilnic, 145 de poliţişti vor acţiona în teren, dintre care peste 100 sunt de la structurile de ordine publică, 25 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase”, au transmis reprezentanţii IPJ Brăila.
Poliţiştii vor acţiona pe drumurile publice, pe principalele artere de circulaţie, pentru fluidizarea traficului, ştiut fiind faptul că în perioada sărbătorilor şoferii “aleargă” cu maşinile pentru a reuşi să facă la timp toate cumpărăturile. Poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, mai multe aparate radar fiind amplasate în trafic.
Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, poliţiştii vor desfăşura activităţi în domeniul menţinerii şi asigurării ordinii publice, prevenirii violenţei stradale, al siguranţei rutiere, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor economico-financiare. Se acordă o atenţie sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă şi a articolelor pirotehnice.
Poliţiştii urează tuturor brăilenilor “Sărbători fericite”!”.