Poliţiştii sunt „pe baricade” în lupta cu coronavirusul: terase, supermarketuri, autobuze şi taxi, luate la rând | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii sunt „pe baricade” în lupta cu coronavirusul: terase, supermarketuri, autobuze şi taxi, luate la rând

* joi, polițiștii au controlat 52 de societăți comerciale, legitimat 141 de persoane și au controlat 136 vehicule, dintre care 92 de mijloace de transport în comun, pentru transportul angajaților la muncă și taxiuri *  oamenii legii au fost prezenţi şi în supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe

 

 

 

Oamenii legii continuă „lupta” cu coronavirusul! Zilnic, poliţiştii acţionează intens în zonele aglomerate, tocmai pentru a preveni răspândirea virusului. În cursul zilei de joi, poliţiştii au luat la rând terase, supermarketuri, pieţe, autobuze şi taxi, astfel de acţiuni de control fiind desfăurate în fiecare zi a săptămânii, dar mai ales în week-end, când brăilenii ies în număr mare la cumpărături sau la plimbare.

Astfel, la data de 13 august, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat acţiuni de verificare în zone aglomerate, dar şi în trafic, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Au fost verificate societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de verificare și în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar și în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă. „Polițiștii au controlat 52 de societăți comerciale, au legitimat 141 de persoane și au controlat 136 vehicule, dintre care 92 de mijloace de transport în comun, mijloacele ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă și taxiuri. Având în vedere organizarea zilelor orașului Brăila, polițiștii au desfășurat, pe Faleza Dunării, acțiuni de informare și prevenire a cetățenillor cu privire la respectectarea prevederilor legale în vigoare, fiind consiliați în acest sens 155 de cetățeni”, a precizat agent Geanina Niculae din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Totodată, au fost constatate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 6.900 de lei, dintre care 17 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, alte 7 fiind aplicate la O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 6 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 

Polițiștii brăileni, împreună cu polițiștii locali au acționat în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19. Cu această ocazie, au fost depistate 12 persoane care nu au respectat măsurile de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, astfel fiind aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro